PRIMA PAGINĂ » Utile » TELEORMAN » UN ȘOFER BĂUT A FĂCUT RAVAGII. CABLURI DISTRUSE, STÂLP DĂRÂMAT, POD RUPT

UN ȘOFER BĂUT A FĂCUT RAVAGII. CABLURI DISTRUSE, STÂLP DĂRÂMAT, POD RUPT

de Andrei Oprescu
19 vizualizări

Un tânăr care se afla la volanul unui bolid și prietenul său, pasager pe scaunul din dreapta, au scăpat ca prin minune, după ce mașina în care se aflau s-a făcut praf.
Totul s-a întâmplat în jurul orei 22.00, duminică seara, în localitatea Cervenia, județul Teleorman. Autoturismul scăpat de sub control a făcut prăpăd pe șosea: a pus la pământ un stâlp de telefonie, a rupt două podiști, apoi s-a oprit la un pas de curtea unei case. Cablurile s-au împrăștiat peste tot, blocând circulația rutieră. Martorii spun că tânărul ar fi condus cu viteză și a pierdut controlul direcției, din cauza carosabilului umed și a alcoolului consumat înainte de a se urca la volan. Aparatul alcooltest a arătat 0,93mg/l alcool pur în aerul expirat.
Nici șoferul, nici pasagerul din dreapta nu au fost răniți, însă tânărul care se afla la volan a ajuns la spital pentru recoltarea probelor biologice de sânge îm vederea stabilirii alcoolemiei. Șoferul s-a ales cu dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului.

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe