UN ALTFEL DE PATRIOTISM

UN ALTFEL DE PATRIOTISM

LUNGULEŢU, DÂMBOVIŢA

Iubirea faţă de ţara poate fi manifestată în mai multe feluri. Doamna Niculina, de exemplu, o femeie de 70 de ani, din comuna dâmboviţeană Lunguleţu, îşi manifesta patriotismul prin pasiunea sa faţă de tradiţia românească. în propria locuinţă şi-a organizat un adevărat muzeu, în care găsim diferite obiecte care ne amintesc de strămoşi. Bătrâna spune că nu se va opri aici şi că intenţionează să mai construiască în curte o casă asemănătoare cu cea a lui Ion Creangă.

Extrem de energică, tanti Niculina spune că acest muzeu este viaţa sa. Iubeşte foarte mult tradiţiile populare şi obiectele realizate manual de bunici şi străbunici. Toate obiectele le-a adunat de prin sat, dar şi din alte localităţi, de la persoane care i le-au dăruit pentru a fi păstrate la loc de cinste. Astfel că, bunica a renunţat la o camera din umila sa casă şi le-a aşezat ca la carte, în propriul muzeu.

Cel mai vechi obiect din casa Niculinei Rădoi este lada de zestre a soacrei sale.

Bătrâna spune că a muncit toată viaţa la câmp. N-a avut o viaţă uşoară, dar acum este cel mai mare voluntar din localitate. Nu există om care să-i fi cerut ajutorul şi să fi fost refuzat de Niculina Rădoi. Cântă în corul bisericesc şi îi sprijină pe toţi cei nevoiaşi.

Printre obiectele tradiţionale româneşti, în casa doamnei Niculina şi-a făcut loc şi un costum indian.

Din „muzeul” de la Lunguleţu nu lipsesc nici hainele preoţeşti, dar nici icoanele.

Niculina Rădoi spune că vrea să îşi extindă muzeul de acasă. Intenţionează să îşi mai construiască în curte o casă după modelul celei a lui Ion Creangă. La poarta sa îi aşteaptă pe toţi cei care iubesc tradiţia populară.

 

Comenteaza

comentarii

reclama ta