PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » TRĂIESC ÎN CASĂ DE CHIRPICI PRINTRE ŞOBOLANI

TRĂIESC ÎN CASĂ DE CHIRPICI PRINTRE ŞOBOLANI

de Andrei Oprescu
403 vizualizări

Soartă grea pentru o familie din comuna Băleni, Satul Rudarilor. Trei adulţi şi doi copii trăiesc în două camere din chirpici, care se pot dărâma în orice moment. Tavanele sunt îmbibate cu apă, iar în interior plouă la fel ca afară. Părinţii se tem pentru siguranţa copiilor, mai ales că şobolanii stau la pândă. Mezina familiei a fost muşcată de o rozătoare în timp ce dormea.

O casă mică din chirpici, plină de crăpături şi cu un acoperiş găurit, găzduieşte cinci suflete: doi adulţi, doi copii şi o bătrană cu probleme psihice. De câte ori plouă, cu toţii se roagă să nu se prăbuşească locuinţa peste ei.

Copiii sunt într-un permanent pericol, din cauza şobolanilor care mişună peste tot.

În curte sunt în total şapte copii, pentru că aici locuieşte şi celălalt fiu al bătrânei, împreună cu familia. Acesta are casa mai stabilă, însă, nu îşi poate lua rudele alături pentru că sunt prea mulţi pentru a locui în două camere.

Familia Maian le cere ajutorul oamenilor cu suflet pentru a le asigura micuţilor un trai mai bun şi în siguranţă. Cine doreşte să le ofere ceva de mâncare, haine pentru copii sau materiale de construcţie poate găsi această familie în satul Rudarilor, pe strada Lunca Mică, la numărul 80 sau poate cere mai multe detalii la numărul de telefon 0736 228 270 (Cristian Tudor).

 

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe