PRIMA PAGINĂ » Stiri » TRAGEDIE PROVOCATĂ DE UN DÂMBOVIŢEAN

TRAGEDIE PROVOCATĂ DE UN DÂMBOVIŢEAN

de Andrei Oprescu
5 vizualizări

Tragedie provocată de un şofer dâmboviţean, din Gura Şuţii. Bărbatul, de 30 de ani, a pierdut controlul volanului, iar tirul pe care îl conducea a lovit în plin două maşini. Cinci persoane au murit în urma impactului, trei adulţi şi doi copii. Şoferul tirului spune că nu a mai putut controla mastodontul după ce s-a produs o explozie la o roată. A fost şi el transportat la spitalul din Slatina.

Teribilul accident s-a produs pe DN65, în localitatea Bobiceşti, la Pădurea Saru, în Olt. A fost activat planul roşu de intervenţie după ce un autotren a scăpat de sub control şi a lovit în plin două maşini. Un bărbat de 38 de ani şi o femeie de 33 de ani au pierit pe loc, între fiarele contorsionate ale maşinii în care se aflau. Cei doi copii ai lor, cu vârste cuprinse între 3 şi 7 ani au fost transportaţi în stare gravă la pital, dar medicii nu i-au putut salva.

Au fost aduşi cu ambulanţa doi copii şi un adult. Copiii au ajuns în stop cardio-respirator, cu manevre de resuscitare făcute în timpul transportului cu ambulanţa. S-au continuat manevrele de resuscitare, peste 30 de minute pentru fiecare, fără niciun fel de răspuns, declarându-se răspunsul. Este vorba de copii mici, cel mai mare având cinci-şase ani, a afirmat medicul Cătălin Pătru, directorul medical al Spitalul Slatina.

A cincea victimă este Mihai Bobocică, antrenorul lotului naţional de juniori la tenis. Legenda sportului craiovean avea 63 de ani, iar luni se îndrepta spre un concurs, în momentul producerii accidentului. Acesta a fost transportat la spital cu un traumatism cranio-cerebral sever, în comă, dar a pierdut lupta cu viaţa. A şasea victimă, din cele două maşini este şoferul antrenorului. Acesta a scăpat doar cu câteva răni, la fel ca şi şoferul tirului, de 30 de ani, din comuna dâmboviţeană Gura Şuţii. Cauza probabilă a producerii accidentului a fost explozia unui cauciuc al autotrenului. Şoferul TIR-ului ar fi pierdut controlul volanului şi a intrat pe contrasens, unde s-a ciocnit cu cele două autoturisme, potrivit poliţiştilor din Olt. Şoferul dâmboviţean s-a ales cu dosar penal pentru ucidere din culpă.

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe