PRIMA PAGINĂ » Stiri » Prahova » TERIBILISMUL CONTINUĂ. PATRU MINORI AU PLECAT PE MUNTE ȘI S-AU RĂTĂCIT

TERIBILISMUL CONTINUĂ. PATRU MINORI AU PLECAT PE MUNTE ȘI S-AU RĂTĂCIT

de Andrei Oprescu
13 vizualizări

La o zi după ce salvamontiștii și jandarmii montani au fost în alertă pe Valea Jepilor, după ce 35 de copii epuizați au avut nevoie de ajutor, o altă intervenție a avut loc miercuri noaptea. De această dată, patru minori au plecat singuri pe munte, s-au rătăcit pe traseul Jepii Mari din stațiunea Bușteni și au fost la un pas de tragedie.

Apelul la 112 a venit la ora 21.25 iar o patrulă din cadrul IJJ Prahova, Postul de Jandarmi Montani Bușteni a acționat împreună cu 3 lucrători de la Salvamont Bușteni pentru recuperarea și aducerea în siguranță a patru persoane minore cu vârste între 14 si 16 ani( două fete și doi băieți), din municipiul Ploiești care s-au rătăcit pe traseul Jepii Mari din Bușteni. Aceștia au fost găsiți în jurul orei 22.50, abătuți de la traseu, într-o zonă greu accesibilă, pe Valea Comorilor de pe traseul Jepii Mari și au fost coborîți în siguranță în stațiunea Bușteni, în jurul orelor 23.45, fără a avea nevoie de îngrijiri medicale. Cei patru tineri pasionați de adrenalină au fost preluați de părinți din zonă Telecabina Bușteni.
„În acest context, le reamintim celor care doresc să facă drumeții în zona montană a județului să se informeze cu privire la starea traseelor, a condițiilor meteorologice și le reamintim să fie echipați în mod corespunzător pentru a preîntâmpina orice eveniment nedorit.
În situații deosebite nu ezitați să apelați la sprijinul jandarmilor montani și a echipelor salvamont”, a transmis IJJ Prahova.

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe