PRIMA PAGINĂ » SPORT » TERENUL SINTETIC, ALTĂ MARE GOGOAȘĂ

TERENUL SINTETIC, ALTĂ MARE GOGOAȘĂ

de Andrei Oprescu
15 vizualizări

ÎN PATRU LUNI, AUTORITĂȚILE ȘI AJF DÂMBOVIȚA NU AU ÎNTREPRINS NICIUN DEMERS LA FEDERAȚIE

Terenul de fotbal cu gazon sintetic promis la Targoviste de catre autoritati si Federatie ar putea intra pe lista marilor proiecte care nu s-au concretizat niciodata. Din ianuarie si pana acum, nimeni nu a miscat vreun deget in proiectul propus de Burleanu, in plina campanie pentru sefia forului dela Casa Fotbalului. E clar ca in acest an nu se va intampla nimic, iar fotbalistii din oras vor inota in acelasi noroi.27 ianuarie 2017. Frig la Târgoviște, dar declarații pline de căldură și de promisiuni. Rând pe rând, președintele Federației, Răzvan Burleanu, și mai-marii orașului și au județului anunță că debutează proiectul prin care orașul-reședință de județ din Dâmbovița va avea în sfârșit un teren decent de fotbal, practicabil 12 luni pe an. În patru luni, nu s-a făcut nimic în acest sens. Nici măcar o discuție formală între autorități și oficialii Asociației Județene de Fotbal nu a avut loc. Consilierii locali, cei care ar trebui să aprobe sprijinul financiar, nu știu nimic. În acest timp, dacă lucrurile ar fi decurs cum ar fi trebuit, excavatoarele ar fi fost astăzi pe șantier. În ianuarie, Burleanu promitea că terenul va fi gata până la sfârșitul anului. Aproape de 1 iunie, nu e nici măcar o semnătură pe vreun act oficial. Nici măcar contractul-cadru nu a fost trimis de Federație, pentru că dâmbovițenii refuză parteneriatul cu AJF. Contactat de MDI TV, unul dintre coordonatorii proiectului, la nivel național, a confirmat că Dâmbovița se află printre puținele județe unde nu s-a întreprins niciun demers. Din Dâmbovița nu am primit nimic. Noi am demarat proiectul în ianuarie, iar unele AJF-uri șiadministrații locale s-au mișcat foarte bine. În Ialomița, de exemplu, s-a semnat contractul de finanțare. Dacă cei din Dâmbovița vor să elimine din parteneriat AJF-ul, e treaba lor, dar să vină cu ceva concret. Cine va exploata acest proiect, indiferent că este autoritate locală sau AJF, va avea obligații față de Federație, care este co-finanțator – sursă FRF Președintele Asociației Județene de Fotbal Dâmbovița, Emil Tudor, spune că șansele ca acest proiect să se concretizeze sunt aproape nule. In Dambovita, promisiunea ca se face un teren sintetic n-ar fi singura gogoasa aruncata iubitorilor de sport. De ani buni, administratiile care s-au succedat la Targoviste au anuntat ca se va construi un nou stadion care sa poata gazdui inclusiv meciuri de cupe europene. Echipa fanion a judetului, Chindia, a continuat insa sa joace pe o arena batrana, care n-a mai cunoscut nicio imbunatatire de acum patruzeci de ani, de la momentul inaugurarii.

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe