STĂPÂNĂ PE VOLAN, ÎNTR-O LUME A BĂRBAȚILOR

STĂPÂNĂ PE VOLAN, ÎNTR-O LUME A BĂRBAȚILOR

Pe Alina Mircioiu am cunoscut-o în urmă cu trei ani pe când era singura șoferiță de autobuz din județul Dâmbovița. Atunci am aflat povestea ei și ne-a impresionat. Cochetă, mereu atentă în trafic, vigilentă, Alina a reușit să se impună și și-a atras admirația și respectul colegilor, șefilor și participanților la trafic. În luna femeii ne-am întors la Alina și am avut parte de o surpriză. A renunțat la jobul de șofer pe autobuz și s-a întors la marea ei pasiune. Acum conduce un camion și face curse România-Norvegia, singură. Pleacă și câte două săptămâni în cursă, iar încărcătura nu este deloc ușoară, însă spune că acum simte că face cu adevărat ceea ce îi place. Am ajuns la interviul cu ea chiar înainte să plece spre Polul Nord.Provocările sunt la tot pasul, la fel și pericolele, dar Alina a învățat să aibă stăpânire de sine, să fie precaută și să treacă peste orice situație. Ea este singura dintre cei patru frați care a urmat pasiunea tatălui său. Cu toate că i-a fost greu, nu s-a gândit nicio secundă să renunțe.Am urcat cu mari emoții în camion și Alina ne-a oferit și o mică plimbare. Așa am aflat și câteva mici secrete din călătoriile ei. Lipsa de acasă pentru perioade mai lungi de timp sau dormitul în cabina camionului nopți la rând au devenit obișnuință pentru Alina.La volan este cel mai precaut șofer și foarte civilizată în trafic. Știe întotdeauna care sunt pașii de urmat, iar cabina este un loc de care are grijă ca de propria casă. Aici are și lucruri dragi, amintiri din călătorii și obiecte care să-i amintească de casă, de România, de oamenii dragi. Spune că a văzut locuri impresionante, dar niciodată nu ar pleca definitiv din România.Atunci când vorbește de familie, chipul i se luminează. Stă departe de ei atunci când pleacă în curse și cel mai greu îi este de sărbători. Paștele l-a petrecut anul trecut departe de casă, dorul a fost mare, dar spune că este permanent în legătură cu cei dragi, le trimite fotografii de peste tot din curse. Peisajele o impresionează cel mare tare, iar munții sunt cea mai mare provocare.Conducând autobuz, tir, basculantă sau camionul prin Norvegia și Suedia, Alina este un exemplu care demonstrează că atunci când îți dorești cu adevărat, orice este posibil…și că, unei femei îi stă bine la volan.

Comenteaza

comentarii

reclama ta