PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » SEMNE BUNE ANUL ARE…LA ANINOASA

SEMNE BUNE ANUL ARE…LA ANINOASA

de Andrei Oprescu
8 vizualizări

Sfârșitul de an a adus vești bune la Aninoasa, iar semne bune are și anul 2018. Asta dacă luăm în calcul lista investițiilor pe care administrația locală le are în derulare. Cel mai așteptat proiect a fost cel de introducere a canalizării în localitatea Săteni, unde s-au făcut eforturi mari, iar finalul anului marchează și debutul lucrărilor propriu-zise. Tot anul acesta s-a semnat și contractul de finanțare pentru reabilitarea bisericii de la Mănăstirea Viforâta, iar pe listă se află și reabilitarea școlii Aninoasa.

A venit și momentul bilanțului pe anul 2017 la Aninoasa. Administrația locală a făcut eforturi considerabile anul acesta pentru a demara proiecte importante pentru comună. Printre acestea și rezolvarea problemei canalizării la Săteni, ultimul sat din comună în care se vor realiza lucrări pentru introducerea rețelei, o investiție de peste 1 milion 200 de mii de euro.

Tot în anul 2017 s-a semnat contractul de finanțare pentru reabilitarea bisericii Mănăstirii Viforâta din Aninoasa. Valoarea totală de finanțare este de 7.837.211,51 lei din care peste 6 milioane și jumătate sunt fonduri nerambursabile și peste 1 milion de lei fonduri de la bugetul de stat. Scopul proiectului este de valorificare a potențialului turistic al mănăstirii. Primarul comunei, Constantin Maricescu mai are câteva obiective importante pe lista investițiilor.

În anul 2017 prioritare au fost proiectele pe educație, cultură și infrastructură, iar anul următor vor fi continuate, însă edilul din Aninoasa are în gând și alte investiții care să asigure localnicilor un nivel de trai decent.

 

 

 

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe