SĂRBĂTOARE ÎN COLENTINA

SĂRBĂTOARE ÎN COLENTINA

În ultimul meci al sezonului, Juventus nu a avut nicio emoţie în a câştiga toate punctele puse în joc cu Metalul Reşiţa. Cristian Bustea (18) a fost primul jucător care a înscris în meciul cu Metalul, cu o lovitură de cap din interiorul careului după o minge centrată din partea stângă. Până la pauză a marcat şi Vasile Buhăescu (32), dintr-o lovitură liberă executată impecabil de la 25 de metri, la colţul scurt, aproape de vinclu. Rezultatul final l-a stabilit Florin Cazan, în minutul 83, cu un şut de la 28 de metri, pe mijlocul porţii.

3-0 pentru Juventus şi Metalul Reşiţa încheie campionatul pe ultimul loc, 16, retrogradabil, cu doar 21 de puncte acumulate, însă ar putea rămâne în Liga 2, fiindcă în noul sezon există semne de întrebare cu înscrierea cel puţin a echipelor FC Braşov şi Foresta Suceava.

La finalul meciului, Răzvan Burleanu, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, împreună cu Gabriel Bodescu, secretarul general adjunct, le-au oferit medalii jucătorilor, membrilor staffului şi conducerii lui Juventus Bucureşti, care au ridicat deasupra capului trofeul de campioană a Ligii 2, ediţia 2016-2017.

 

Comenteaza

comentarii

reclama ta