PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » RAZIE DE PROPORȚII, NOAPTEA TRECUTĂ, ÎN DÂMBOVIȚA! UITE CE NEREGULI AU DESCOPERIT POLIȚIȘTII!

RAZIE DE PROPORȚII, NOAPTEA TRECUTĂ, ÎN DÂMBOVIȚA! UITE CE NEREGULI AU DESCOPERIT POLIȚIȘTII!

de Andrei Oprescu
55 vizualizări

În cursul nopții de 8 spre 9 februarie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au organizat o razie pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și menținerea unui climat de ordine și siguranță publică.
Astfel, au fost controlate 856 de autovehicule și au fost legitimate 987 de persoane. De asemenea, au fost controlate și 63 de societăți comerciale. În urma activităților din teren, polițiștii au constatat 19 infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice și au aplicat 605 sancțiuni contravenționale, dintre care 464 în conformitate cu prevederile O.U.G nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. Alte 93 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, 12 pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 12/1990privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite si 3 la Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor Valoarea totală a amenzilor se ridică la 185.450 de lei.
De asemenea, au fost reținute 21 de permise de conducere și au fost retrase 16 certificate de înmatriculare.

Exemple:Un tânăr de 19 ani, a fost depistat în timp ce conducea un autoturism radiat din circulație, pe drumul judetean 711E, pe raza localității Cornești, fără a deține permis de conducere și aflandu-se sub influența unor substante psihoactive.
De asemenea, s-a constatat ca autoturismul nu era înmatriculat, plăcutele montate fiind atribuite unui alt autovehicul.

Totodata, în urma testării cu aparatul etilotest, cel în cauză a prezentat o alcoolemie peste limita de 0.40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice.

Cel în cauza urmează sa fie reținut pentru 24 de ore, pe baza de ordonanță, fiind bănuit de săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 334 alin 1, art. 334 alin 2, art. 335 alin 1, art. 336 alin 1, art. 336 alin 2 din Codul Penal.

– Reprezentantul unei societăți comerciale a fost sancționat contravențional cu amenda în valoare de 5000 de lei pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite.

Totodata, 3 organizatori ai unor săli de jocuri de noroc au fost sancționați, fiecare, cu amendă în valoare de 5000 de lei, conform O.U.G 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, de reperezentanții Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc, cooptați de poliție în cadrul raziei.

Acțiunea de noaptea trecută a fost coordonată de inspectorul șef al Inspectoratului de poliție Dâmbovița, cms. Șef. Adrian Antofie.

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe