PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » RATA ABANDONULUI ŞCOLAR CREŞTE

RATA ABANDONULUI ŞCOLAR CREŞTE

de Andrei Oprescu
134 vizualizări


Copiii români continuă să abandoneze şcoala din cauza sărăciei, a traiului în familii dezorganizate şi a lipsei unor modele. Rata de abandon şcolar a ajuns în mediul rural în 2017 la 27,1%. Adică mai mult de un sfert din elevii de la sate abandonează şcoala potrivit datelor din Monitorul Social. La nivel de ţară, regiunea sud-muntenia ocupa locul IV, cea mai grava situaţie înregistrându-se în regiunea de nord-est.
Potrivit datelor din Monitorul Social transmise către adevărul.ro, rata cea mai mare de abandon şcolar se află în regiunea de nord-est (23,6%), respectiv sud-est (22,4%), urmează 21,1% în regiunea centrală, 18,8% în sud, 17,6% în sud-vest, 16,3% în nord-vest, 11,3% în vest şi 5,5% în Bucureşti.
Mai bine de un sfert din elevii de la sate ajuns să renunţe la şcoală încă din clasele primare, de studii superioare nu poate fi vorba în peste 27,1% cât este rata abandonului în mediul rural. În mediul urban în 2017 a fost de 4,5%. Cei mai mulţi dintre copiii care ajung să abandoneze şcoala provin din familii vulnerabile. Potretul unui elev în risc major de abandon şcolar potrivit UNICEF s-ar putea descrie astfel:

  • venituri ale familiei la limita subzistenţei;
  • nivelul redus de educaţie al părinţilor;
  • lipsa condiţiilor minimale de studiu acasă;
  • situaţia de şomaj a unuia sau a ambilor părinţi
    Proporţia tinerilor care au cel mult gimnaziu în segmentul de vârstă 18-24 ani, în perioada analizată 2014-2017, este 18,1% (neschimbată comparativ cu 2014), faţă de o medie UE de 10,6%. România este pe ultimul loc la ponderea absolvenţilor de studii superioare, înregistrând un procent de 26,3%, faţă de o medie europeană de aproape de 40% pentru anul 2020.

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe