PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » PRODUCĂTORII DE LEGUME VÂND ONLINE

PRODUCĂTORII DE LEGUME VÂND ONLINE

de Andrei Oprescu
20 vizualizări

Este perioadă de criză, dar acum mai mult ca oricând, românii sunt mai uniți și par ca hotărâți să demonstreze că o pot scoate la capăt prin propriile forțe. Fără să mai aștepte ajutor de la stat, fără să se mai împiedice de promisiuni, producătorii locali și-au luat inima în dinți și s-au apucat să facă oferte online și să livreze direct la ușa clientului. Este mai sigur pentru toată lumea și în plus este încurajat comerțul local. În Prahova, Sorin Buduleanu și Loredana Mocescu au lansat primul grup pe facebook, destinat producătorilor din județ. În doar câteva zile au depășit 32.000 de membri: clienți și comercianți. Producătorii pun filmulețe în care își promovează marfa, sunt negociate prețurile, se fac oferte online și clientul doar alege și plasează comanda. Apoi producătorul se ocupă de livrarea mărfii.În piața online se vând legume, brânzeturi, cereale și chiar păsări și animale. Pentru că tot se apropie Paștele, mieii sunt și ei printre oferte.Un grup mai mic, dar în continuă creștere, au format și producătorii din Dâmbovița. Piața Chindia este locul de întâlnire online al cererii cu oferta. Și aici se vând atât legume, cât și păsări și animale. Un kg de telemea de oaie se vinde cu 20 de lei, 1 litru de suc de mere cu 5 lei, vitei in viu sau taiati 20 lei kg, miei/iezi carcasă-20 lei/kg, in viu-15 lei/kg. Alți producători au preferat să-și promoveze ofertele pe propriile pagini de facebook. Ba chiar au făcut și pachete pentru clienți. De exemplu, un dâmbovițean a făcut oferta

COȘUL ZILNIC CU VITAMINE 40 lei :

5 legături ceapă verde

3 legături usturoi

3 buc salata

5 legături ridichi

1 legătură spanac baby

1 legătură marar

2 legături pătrunjel

1 legătură leuștean

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe