NU AU RESPECTAT ZIUA DE DOLIU NATIONAL

NU AU RESPECTAT ZIUA DE DOLIU NATIONAL

Miercuri a fost zi de doliu national, in semn de respect fata de victimele tragicului accident din Muntenegru, in urma caruia 18 romani si-au pierdut viata. In Targoviste, au fost institutii publice care nu au arborat drapelul in berna, asa cum a cerut Guvernul Romaniei. In acest mod, nu numai ca au incalcat dispozitiile legale, ci au deovedit indiferenta fata de tragedia care a marcat o lume intreaga.

Potrivit Hotararii de Guvern nr. 410/2013, prin declararea zilei de 26 iunie zi de doliu national, institutiile publice sunt obligate sa arboreze in berna drapelul Romaniei. Inca de la prima ora a diminetii, unele institutii targovistene au facut acest lucru, dar in mod diferit. Intr-o singura curte, unde functioneaza trei institutii, sefii lor au ales trei variante. In timp ce la Directia Sanitar Veterinara, steagul a fost arborat in berna, la Cadastru, angajatii au agatat o banda neagra, iar  vecinii lor, reprezentantii APIA, au ales sa stranga drapelul.

La alte institutii insa, sefii au dat dovada ca ziua de doliu national le este total indiferenta. Drapelul Romaniei a ramas neschimbat. Nu numai ca nu l-au arborat in berna, ci nu au pus nici macar semnul de doliu. Este cazul Companiei de Apa Targoviste si Tribunalului Dambovita. Reprezentantii lor nu au putut fi contactati, pentru a explica de ce nu au marcat in niciun fel ziua de doliu national. De fiecare data cand a fost cautat de echipa MDI TV, directorul Companiei de Apa Targoviste se afla in sedinta.

Alte institutii si-au remediat intr-un final greseala. Este cazul Societatii Electrica, care dupa ce a fost avertizata de Prefectura Dambovita, a arborat drapelul in berna si cu semn de doliu.

Prefectura Dambovita va controla institutiile publice, iar unde nu s-a luat nicio masura pentru marcarea zilei nationale de doliu, vor fi dispuse sanctiuni.

ECHIPA: Madalina Zabava / Radu Constantinescu

http://youtu.be/QFgp43zrQVw

 

Comenteaza

comentarii

reclama ta