PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » NOTRE-DAME, ÎN FLĂCĂRI…PARIZIENII, ÎN GENUNCHI

NOTRE-DAME, ÎN FLĂCĂRI…PARIZIENII, ÎN GENUNCHI

de Andrei Oprescu
20 vizualizări

S-au scurs clipe dramatice luni seară în capitala Franței. Notre-Dame, simbolul crestinătății catolice, o clădire unică, de patrimoniu, cel mai vizitat monument istoric din Europa, a fost devastată de un incendiu violent. Acoperișul și turla săgeata au fost mistuite de flăcările uriașe care i-au îngenunchiat pe parizieni. Politicieni, istorici, oameni de cultură, dar și simpli cetățeni și-au exprimat regretul pentru această tragedie. Ore în șir pompierii s-au luptat cu focul care înainta amenintând catedrala. Din fericire, structura de rezistență a fost salvată în întregime și importante obiecte de cult au fost scoase la timp.
Sunt imagini dureroase surprinse luni seara în capitala Franței. Parisul a fost îngenunchiat de vestea incendiului de la Notre-Dame. Catedrala a fost devastată de un incendiu violent care a făcut ca acoperișul, dar și ”săgeata” celui mai vizitat monument istoric din Europa să se prăbușească, provocând emoții imense în Franța și în lume. Din fericire nu au existat victime, dar pagubele sunt imense. Catedrala, contruită în secolul 12 și faimoasă datorită romanului lui Victor Hugo, Cocoșatul din Notre-Dame, atrage milioane de turiști în fiecare an. La vederea flăcărilor uriașe, parizienii au ieșit pe străzi pentru a se ruga. Valentin Popescu, corespondentul MDITV în Paris a surprins imagini dureroase. Oameni devastați, cu lacrimi în ochii și-au strigat disperarea și s-au rugat ore în șir pentru ca pompierii să salveze lăcașul de cult.
De departe cel mai dramatic moment a fost prăbușirea turnului săgeată al catedralei.
Astăzi toată Franța plânge a fost reacția unui preot care a venit în stradă să se roage alături de enoriași.
Din cauza incendiului acoperișul și turla ”săgeată” s-au prăbușit, dar structura a fost salvată în întregime, turnul nordic a rezistat, doar unul dintre vitralii, care era în renovare, s-a prăbușit cele 16 statui erau date jos pentru renovare și au scăpat, iar din incendiu au fost recuperate atât Coroana de Spini a Mântuitorului, cât și Tunica Sf. Ludovic și mai multe obiectele importante sunt în siguranță. Președintele Franței, Emmanuel Macron, a anunțat organizarea unei strângeri de fonduri pentru restaurarea Catedralei Notre-Dame din Paris. Notre-Dame se afla în timpul unor operațiuni de renovare când a izbucnit focul, iar unele segmente ale clădirii erau printre schele.

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe