PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » NICIO ZI FĂRĂ PLOAIE

NICIO ZI FĂRĂ PLOAIE

de Andrei Oprescu
8 vizualizări

ANM a actualizat informarea meteorologică valabilă până pe data de 7 iunie, la ora 23.00. Instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în cea mai mare parte a țării. Vor fi perioade în care se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15…25 l/mp, iar pe arii restrânse 35…40 l/mp. Fenomenele vor fi mai frecvente în timpul după-amiezelor.
Specialiștii estimează că această instabilitate atmosferică se menține și în următoarele patru săptămâni. Asta nu înseamnă că nu vor fi și zile senine și cu temperaturi ridicate, însă mai mult în cursul după-amiezilor. ANM a emis şi prognoza valabilă până pe 16 iunie. Până în data de 8 iunie, valorile termice diurne vor fi în creștere, de la medii de 24 de grade, la medii de 29 de grade. Apoi, până la sfârșitul intervalului, nu vor exista variații semnificative ale maximelor termice, media acestora urmând a fi de 29…30 de grade. Temperaturile minime vor avea ușoare variații îndeosebi în prima săptămână, iar media acestora va fi în general de 14…17 grade.

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe