PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » MEMBRII CLANULUI DIN PRAHOVA, ARESTAȚI

MEMBRII CLANULUI DIN PRAHOVA, ARESTAȚI

de Andrei Oprescu
4 vizualizări

Polițiștii au descins miercuri la domiciliile mai multor persoane din Ploiești suspecte de săvârșirea unor infracțiuni de șantaj, violență, amenințare și de constituirea unui grup infracțional organizat. Zece suspecți au fost prezentați Tribunalului Prahova cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, iar pentru opt dintre ei instanța a emis mandate. Alte două persoane au fost plasate în arest la domiciliu. În cauză există suspiciunea rezonabilă că, în cursul anului 2019, inculpatul principal pe baza relaţiilor de rudenie şi cu sprijinul fraţilor săi, a constituit și consolidat un grup infracțional organizat profilat în special pe săvârșirea de infracțiuni cu violență, precum și infracțiuni de șantaj, înșelăciune, lipsire de libertate, activități infracționale prin care aceștia au urmărit ca și scop final obținerea unor foloase patrimoniale însemnate.Această grupare infracțională este cunoscută ca fiind un clan important în mediile interlope din municipiul Ploiești și judeţul Prahova, la grupul infracțional constituit aderând şi alte persoane.Astfel, pentru soluționarea unor dispute financiare și pentru impunerea autorității în fața unor grupări sau persoane rivale membrii grupului recurgeau la acțiuni violente, amenințări și distrugeri de bunuri. Aceștia ar fi încercat să păcălească o victimă și să o deposedeze prin încheierea unui contract de locuința sa situată pe raza municipiului Ploiești. De asemenea, sub diferite pretexte, membrii grupului şi-au însuşit toate sumele de bani pe care victima le primea ca și salariu.Pe 21.09.2019, în jurul orei 17.00, membrii grupului infracțional, precum și alte persoane, înarmați cu bâte, topoare, săbii și alte obiecte contondente sau tăietoare, au pătruns fără drept în curtea locuinței persoanei. Persoana vătămată a fost lovită și a suferit leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare 12-14 zile de îngrijiri medicale. În satul Inotești, inculpaţii s-au deplasat până la sediul unei societăţi comerciale care are ca obiect de activitate prelucrarea/reciclarea de reziduuri petroliere și au aruncat în curtea imobilului o sticlă incendiară, tip ”Coctail Molotov”.Ca urmare a actelor de amenințare și a acțiunilor de intimidare persoana vătămată a remis la data de 29.10.2019 membrilor grupului infracțional organizat suma de aproximativ 40 000 Euro.

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe