MEDICII INSISTĂ ASUPRA VACCINĂRII

MEDICII INSISTĂ ASUPRA VACCINĂRII

Un număr de 1.400.723 persoane din grupele la risc au fost vaccinate antigripal până pe 5 ianuarie cu vaccin distribuit de Ministerul Sănătăţii, potrivit unei informări a Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică. În aceeaşi perioadă au fost raportate la nivel naţional 487 cazuri de gripă clinică, mai multe comparativ cu cele raportate în aceeaşi perioadă a anului trecut (349 cazuri), şi 7 cazuri de infecţii respiratorii acute severe (SARI) cu 1 mai mult faţă de aceeaşi perioadă a sezonului precedent. De la începutul sezonului 2019-2020 a fost înregistrat un singur deces confirmat cu virus gripal, tip A, subtip (H1)pdm09. În sezonul precedent, în perioada similară, au fost înregistrate 2 decese confirmate cu virus gripal, din care 1 tip A, subtip (H1)pdm09 şi 1 tip A, subtip H3. De la începutul sezonului au fost confirmate 114 cazuri de gripă: 13 cazuri gripă cu virus AH1, 11 cazuri gripă cu virus AH3, 14 cazuri gripă A nesubtipat, 76 cazuri gripă cu virus B. Medicii recomandă vaccinarea, indiferent de vârstă. Ei atrag atenţia că luarea de antibiotice în caz de răceli sau gripă nu aduce niciun beneficiu.Deşi, la prima vedere, răceala şi gripa au manifestări comune, fiecare are particularităţi ce le diferenţiază una de cealaltă. Principalul mod de diferenţiere a răcelii şi gripei constă în faptul că cea dintâi afectează pe o durată mai scurtă şi într- un mod mai puţin agresiv organismul decât gripa, care are o durată de manifestare lungă şi poate prezenta episoade severe de afectare a organismului. În cazul gripei – debutul este brusc şi violent. Febra, de 39-40 de grade, este deseori însoţită de stări de oboseală, tuse uscată, frisoane, dureri puternice de cap, dureri oculare şi roşu în gât

Comenteaza

comentarii

reclama ta