PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » INVESTIȚII LA VALEA LUNGĂ

INVESTIȚII LA VALEA LUNGĂ

de Andrei Oprescu
41 vizualizări

 

Autoritățile locale din Valea Lungă se pregătesc pentru un nou val de investiții în comună. De curând s-a semnat contractul pentru unul dintre proiectele depuse pe PNDL care vizează infrastructura locală. În săptămânile următoare va fi semnat și contractul pentru extinderea și modernizarea Școlii de la Cricov. Pentru a preîntâmpina noi probleme cu alimentarea comunei cu apa, primăria a inițiat un proiect pentru un puț de adâncime strict necesar. Acesta ar urma să fie realizat din fonduri de la bugetul propriu.

Administrația din comuna dâmbovițeană Valea Lungă face în continuare demersuri pentru a dezvolta localitatea. În acest sens, primăria a depus mai multe proiecte prin Programul Național pentru Dezvoltare Locală. Unul dintre contracte, cel care vizează infrastructura, a fost deja semnat.

Va mai urma un alt contract pentru reabilitarea și extinderea Școlii din Cricov. Nici investițiile din bugetul local nu se opresc. Pentru a evita apariția unor noi probleme cu alimentarea comunei cu apă pe timpul verii, s-a inițiat un proiect pentru un puț de adâncime.

Investițiile din bugetul propriu se vor înmulți și asta ca urmare a creșterii sumei provenite din colectarea de taxe și impozite. În acest sens, primăria de la Valea Lungă are un agent fiscal care acționează pentru informarea populației.

Cuvântul de ordine în administrația de la Valea Lungă este echilibru. În acest sens, nici salariile angajaților nu au crescut foarte mult, așa cum s-a întâmplat în alte localități. Astfel că încadrarea în bugetul existent a fost posibilă, iar investițiile se pot derula fără probleme.

 

 

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe