PRIMA PAGINĂ » Arges » INCENDIU DE PĂDURE PE DEALUL MATEIAȘ

INCENDIU DE PĂDURE PE DEALUL MATEIAȘ

de Andrei Oprescu
18 vizualizări
Intervenție dificilă pentru pompierii argeșeni în munții Argeșului, zona Mateiaș. Un incendiu puternic a izbucnit chiar în inima pădurii. Se pare că cineva ar fi aruncat o țigară aprinsă, iar vegetația uscată a luat foc și de aici s-a propagat incendiul în pădurea de pini. Un turist a văzut fumul și a anunțat prin 112, iar la fața locului s-au deplasat echipaje de la ISU Argeș. Pompierii s-au luptat timp de mai multe ore cu focul și au rămas în zonă pentru a supraveghea în caz că apar alte focare.
Alarma a fost dată de un turist marți după-amiaza. Omul a anunțat prin 112 că este un incendiu de vegetație chiar în pădurea din zona Mateiaș. De urgență s-au deplasat la fața locului două autospeciale de la Câmpulung cărora li s-au alăturat și voluntarii de la serviciul din zonă. Când au ajuns aceștia ardea generalizat pe o suprafață de 600-700 metri pătrați. Stingerea incendiului a fost dificilă din cauza problemelor cu accesul în zonă.
Pompierii aureușit să izoleze incendiul și până la lăsarea serii a fost stins. Autoritățile au rămas însă pentru supravegherea zonei în eventualitatea în care apar alte focare.
https://youtu.be/dtw92YkRSWw

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe