PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » INCENDII DE VEGETAȚIE, ÎNTEȚITE DE VÂNT

INCENDII DE VEGETAȚIE, ÎNTEȚITE DE VÂNT

de Andrei Oprescu
53 vizualizări

Județele Argeș, Dâmbovița, Giurgiu și Teleorman s-au aflat sub avertizare cod galben de vânt puternic. Rafalele au atins și 55 km/h în anumite zone, iar acolo unde au izbucnit incendii de vegetație, vântul a făcut prăpăd. În Argeș sirenele autospecialelor au sunat continuu. Zeci de echipaje au fost mobilizate. Oarja, Căteasca, Căldăraru și Uda sunt doar câteva dintre localitățile din Argeș unde incendiile de vegetație au creat panică. Vântul puternic a întețit flăcările care s-au extins cu repeziciune. Incendiile au amenințat mai multe locuințe. Pompierii argeșeni au intervenit continuu la 16 incendii. Cu ajutorul personalului SVSU din unele localități afectate, autospecialelor de stingere cu apă și spumă și mijloacelor de primă intervenție s-au reușit localizarea și lichidarea a peste 50.000 de mp de vegetație uscată și mărăciniș.În două cazuri incendiile izbucnite la vegetația uscată au produs pagube însemnate propagându-se la o magazie de aproximativ 70 mp, unde au ars materiale lemnoase și magazia conștientă din lemn, aproape în totalitate o casă bătrânească nelocuită, un porumbar și acoperișul unei alte case nelocuită.În capitală, un incendiu de vegetație a izbucnit, joi seară, în vestul Capitalei, pe un teren aflat între Stadionul Ghencea şi Penitenciarul Rahova. Fumul gros a putut fi observat de la kilometri distanță. ISU a emis mesaj RO ALERT PENTRU locuitorii din sectoarele 5 și 6. Aceștia au fost sfătuiți să evite zona și să elibereze căile de acces, pentru că salvatorii să poată interveni rapid.Vântul a făcut ca flăcările să se extindă rapid. Patru ore s-au luptat pompierii să stingă focul și au rămas să supravegheze zona pe timpul nopţii pentru a evita reapariţia unor noi focare.Un alt incendiu s-a produs în Chitila, pe o suprafață de 7000 mp, lângă fosta groapă de gunoi.Flacările au cuprins și un utilaj pentru sortarea deșeurilor.Incendiul se manifesta în apropierea unui rezervor de motorină de 5 tone. Și de această datăa fost emis un mesaj RoAlert pentru informarea si avertizarea populatiei din zona. Incendiul a fost localizat și s-au utilizat buldoexcavatoare pentru indepartarea deseurilor menajere.

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe