ELEVII DE CLASA A-VIII-A ȘI A-XII-A S-AU ÎNTORS LA ȘCOALĂ

ELEVII DE CLASA A-VIII-A ȘI A-XII-A S-AU ÎNTORS LA ȘCOALĂ

10 martie 2020 a fost ziua în care elevii din toată țara s-au așezat în bănci ultima dată. Ulterior au fost sistate cursurile și a urmat starea de urgență, perioadă în care sălile de clasă au rămas goale, iar copiii au învățat de acasă. Pentru cei mai mulți așa se va încheia anul școlar. Data de 2 iunie i-a adus însă pe elevii din anii terminali din nou în bănci, dar cu reguli stricte. La această școală din Podenii Noi, județul Prahova, a fost organizat un circuit care a fost prezentat încă de zilele trecute copiilor pentru a se familiariza cu procedura. Fiecare elev este însoțit pe o singură intrare, aici se spală bine pe mâini, se dezinfectează, schimbă masca pe care a purtat-o, primește o mască nouă și merge în sala de clasă unde băncile sunt așezate la distanță de 2 metri una de cealaltă. La finalul cursurilor, este însoțit către ieșire, circuit separat, unde schimbă din nou masca și se dezinfectează.

În perioada 2 – 12 iunie se vor realiza numai activităţi de pregătire şi consiliere pentru examenele naţionale, iar prezenţa în această perioadă la şcoală este opţională. Pentru elevii care nu vor participa fizic la pregătire în vederea susţinerii examenelor naţionale vor fi organizate activităţi de pregătire online sau de pregătire alternativă. Durata activităţilor petrecute de elevi în sălile de clasă nu va fi mai mare de 3 ore pentru elevii de liceu şi de 2 ore pentru elevii de gimnaziu. Școlile trebuie să respecte anumite reguli:

REGULI PENTRU ORELE DE PREGĂTIRE

-la intrarea în şcoală va fi măsurată temperatura (care nu trebuie să depăşească 37,3°C)

– în situaţia în care un elev sau un cadru didactic, didactic auxiliar sau nedidactic prezintă simptome sau există suspiciunea că starea sa de sănătate este precară, nu i se va permite accesul în unitatea de învăţământ şi i se va recomanda să se adreseze medicului de familie;

-parcursul prin curtea şcolii până la intrarea în unitatea de învăţământ se va realiza pe un traseu bine delimitat şi semnalizat, respectând normele de distanţare fizică;

-la intrarea în şcoală vor fi asigurate materiale şi echipamente de protecţie (covoraşe dezinfectante, măşti de protecţie, substanţe dezinfectante pentru mâini etc.);

– elevii, personalul didactic, didactic auxiliar şi nedidactic vor purta mască de protecţie pe durata activităţilor şi îşi vor igieniza regulat mâinile cu substanţe dezinfectante sau cu săpun;

-în situaţia unităţilor de învăţământ care vor realiza activităţile de pregătire în două schimburi, între acestea va fi prevăzut un interval de două ore pentru dezinfectarea/igienizarea cu substanţe biocide şi aerisirea sălilor pentru o perioadă de cel puţin o oră;

Comenteaza

comentarii

reclama ta