PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » DUPĂ GER ȘI NINSORI, VINE PRIMĂVARA ÎN IANUARIE

DUPĂ GER ȘI NINSORI, VINE PRIMĂVARA ÎN IANUARIE

de Andrei Oprescu
2 vizualizări

După un sfârșit de săptămână în care vremea a facut ravagii în sudul țării, zeci de localități au rămas fără curent, iar la munte avalanșele au blocat mai multe trasee, meteorologii vin cu vești cel puțin surprinzătoare pentru perioada în care ne aflăm. Vom avea parte de un episod de primăvară chiar la sfârșitul lunii ianuarie. Temperaturile vor urca pana la 16 grade, diminețile vor aduce ploi trecătoare, iar vântul va mai sufla cu putere doar la munte.

În weekend vremea a pus pe jar autoritățile și a mobilizat forțele de intervenție în județele afectate de căderi de zăpadă. Drumuri blocate și închise, avalanșe, zeci de mii de consumatori fără curent electric, copaci căzuți și trafic paralizat, toate acestea au făcut parte din peisajul zilelor de la sfârșitul săptămânii în capitală, dar și în zonele montane din Dâmbovița și Prahova și în special în județul Ialomița, unde mai multe localități au fost paralizate. Începutul săptămânii aduce însă schimbări radicale. Vremea începe să se încălzească, vor fi ploi în cursul dimineții, iar temperaturile vor crește până aproape de 16 grade către a doua jumătate a săptămânii. O vreme specifică mai degrabă anotimpului primăvară, la sfârșit de ianuarie.

Vremea va fi neobișnuit de caldă pentru sfârșit de lună ianuarie anunță meteorologii. Nici la munte ninsorile nu vor mai crea probleme, însă cantitatea mare de apă depusă și care se va acumula pe creste ar putea da naștere la noi avalanșe. De aceea alerta se menține. Primele zile ale lunii februarie aduc temperaturi neobișnuite pentru această perioadă, cu maxime ce ating 15-16 grade Celsius. Chiar și la munte nu vor mai fi minime ce trec de pragul înghețului.

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe