PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » DOI TÂLHARI DIN CIOCĂNEȘTI AU AJUNS DUPĂ GRATII

DOI TÂLHARI DIN CIOCĂNEȘTI AU AJUNS DUPĂ GRATII

de Andrei Oprescu
6 vizualizări

Doi tineri de 31 și 34 de ani din Ciocănești, județul Dâmbovița,  au fost reținuți de polițiști pentru comiterea infracțiunilor de distrugere, furt calificat, tentativă la tâlhărie calificată și două tâlhării calificate.

Anchetatorii au stabilit că cei doi, în dimineața de 15 martie, au întâlnit pe o stradă din localitatea dâmbovițeană Ciocănești un bărbat pe care l-au deposedat, prin acte de violență, de telefonul mobil și de portofelul în care erau acte și suma de 45 de lei. După ce au comis prima faptă, cei doi indivizi au mai tâlhărit o persoană, tot în Ciocănești, căriua i-au luat telefonul mobil. Ulterior, au mai încercat să tâlhărească un tânăr, însă acesta a reușit să fugă. Polițiștii au mai stabilit că indivizii au furat din interiorul stației CFR Ciocănești doi baloți de sârmă. Suspecții au fugit din localitate după ce au comis faptele. Unul a fost prins în județul Dolj iar celălalt în Vaslui. Pe numele unuia dintre ei a fost emis deja un mandat de arestare preventvă pentru 30 de zile, iar celălalt va fi prezentat astăzi judecătorilor cu propunerea de arestare preventivă.

 

Foto cu caracter ilustrativ!

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe