PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » COVID-19 SCADE VÂNZĂRILE DE OUĂ, ÎN PRAG DE PAȘTI

COVID-19 SCADE VÂNZĂRILE DE OUĂ, ÎN PRAG DE PAȘTI

de Andrei Oprescu
23 vizualizări

Preşedintele Uniunii Crescătorilor de Păsări din România (UCPR), Ilie Vana declarat pentru Agerpres că vânzările de ouă în perioada Sărbătorilor Pascale vor fi mai mici în acest an cu circa 30% faţă de 2019. Crescătorii vor înregistra pierderi, având în vedere că prețurile nu se vor majora, dar au crescut costurile de producție.A transmis către Agerpres, preşedintele UCPR. Potrivit crescătorilor și cererea de carne de pasăre s-a redus semnificativ în ultimele două-trei săptămâni din cauza măsurilor de restricţie care au închis o mare parte din reţelele de distribuţie.Sectorul avicol autohton se confruntă în această perioadă cu creştere de prețuri la cereale, soia, premixuri furajere, dar şi la echipamentele de protecţie şi dezinfectanţi. Producţia de carne din fermele comerciale este la acelaşi nivel cu cea realizată în anul 2019 pe trimestrul I, adică 115.000 – 120.000 tone. În primul trimestru al acestui an, producţia de ouă realizată în fermele comerciale a fost de aproximativ 530 – 550 milioane, la nivelul producţiei realizate în 2019. Datele statistice arată că un român mănâncă, în medie, 240 – 250 de ouă anual, ceea ce reprezintă un consum lunar de 20 până la 22 de ouă, însă în luna în care se sărbătoreşte Paştele consumul pe locuitor „sare” la circa 30 de ouă.

PRODUCȚIE CARNE DE PASĂRE 2020

115.000-120.000 TONE

PRODUCȚIE OUĂ 2020

530-550 MILIOANE DE OUĂ

CONSUM ANUAL

240-250 OUĂ/ ROMÂN

CONSUM LUNAR

20-22 OUĂ/ ROMÂN

CONSUM OUĂ DE PAȘTI

30 OUĂ/ ROMÂN

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe