PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » COPIII ROMÂNILOR, CEI MAI SĂRACI DIN U.E.

COPIII ROMÂNILOR, CEI MAI SĂRACI DIN U.E.

de Andrei Oprescu
16 vizualizări

Adorm de cele mai multe ori nemâncați, merg la școală pe sărite, abandonează studiile devreme și sunt astfel condamnați la sărăcie și expuși riscului de excluziune socială. Este drama multor copii din România. Potrivit unui studiu prezentat de Oficiul European de Statistică (Eurostat), în 2018, 38,1% dintre copiii români sunt expuși riscului de sărăcie. Persoanele supuse riscului de sărăcie şi excluziune socială sunt în cel puţin una din următoarele trei condiţii: venituri mici, lipsuri materiale grave sau locuiesc în gospodării unde nu toată lumea are un loc de muncă. România ocupă primul loc în acest top dramatic. Țara noastră este urmată de Bulgaria cu la 33,7%, urmează Grecia, Italia, dar și Regatul Unit. La polul opus, sunt cu 13,1% Slovenia și 13,2% Cehia. Eurostat mai precizează că, în 2018, 23,4% din copiii din UE erau supuși riscului de sărăcie și excluziune socială, comparativ cu 22,1% din adulți și 18,4% din vârstnici (în vârstă de 65 de ani sau mai mult).Un raport al Salvați Copiii România arăta că 150.000 de copii merg seara la culcare flămânzi, iar statistica include doar copiii care trăiesc în mediul rural și a fost calculată pe baza unui studiu din 2018, în care 3% dintre copii au răspuns că se culcă flămânzi în fiecare seară, și încă 5% uneori, se arată în raport. Cei mai expuși riscului sunt, de departe, copiii care au doi sau mai mulți frați. Același raport indica și o rată crescută a mortalității infantile în județele sărace, acolo unde lipsește și aparatura și dotările medicale. Județele din România cu cele mai scăzute rate ale mortalității infantile în 2018 erau Dâmbovița (2,9‰), Ilfov (4,1‰), Arad și Timiș (4,5‰), Iași și Alba (4,8‰) și mun. București (3,6‰). La polul opus, cu rate ale mortalității de trei și de două ori mai mari, se aflau Tulcea (15,5‰), Botoșani (12,9‰), Sălaj (11,5‰), Călărași (11,2‰) și Caraș-Severin (10‰), se menționează în raport.

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe