PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » CASE INUNDATE ȘI MAȘINI BLOCATE ÎN MIJLOCUL APEI

CASE INUNDATE ȘI MAȘINI BLOCATE ÎN MIJLOCUL APEI

de Andrei Oprescu
23 vizualizări

Așa au arătat mai multe zone din Pitești, dar și câteva localități din Argeș după o ploaie torențială. Luni, județul la fel ca și jumătate din țară, s-a aflat sub cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată. Pe timpul instaurării CODULUI PORTOCALIU de vreme severă, pe teritoriul județului Argeș au fost 59 de apeluri primite pe numărul unic de urgență 112 în care s-au semnalat inundații ale locuințelor, străzilor, subsolurilor construcțiilor și curtilor din Pitești, Bradu și Ștefănești. Cartierul Trivale a fost din nou sub ape după ce rețeaua de canalizare nu a mai făcut față cantității mari de precipitații.Un autoturism a rămas blocat in râul Cîrcinov, comuna Dobresti, vis a vis de Poliție. Pompierii l-au scos pe bărbat cu ajutorul unui tractor. 14 echipaje de pompieri de la Detașamentele de Pompieri Pitești, Bradu, Mioveni și Secția de Pompieri Costești au intervenit in total pentru înlăturarea efectelor negative produse de precipitațiile abundente căzute în ultima perioadă. De marți de la ora 10.00 și până joi la ora 10.00 ANM a emis un alt cod galben. În intervalul menționat, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, grindină și vijelii. Cantitățile de apă vor depăși 25…30 l/mp și pe arii restrânse 40…60 l/mp. Gradul de instabilitate atmosferică se va menține accentuat în cea mai mare parte a țării, pe tot parcursul săptămânii.

COD GALBEN

Interval de valabilitate: 16 iunie, ora 10:00 – 18 iunie, ora 10:00

Fenomene vizate: instabilitate atmosferică temporar accentuată

Precipitații: 25…30 l/mp și pe arii restrânse 40…60 l/mp

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe