PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » CAPRA NEAGRĂ, VEDETĂ PE INTERNET

CAPRA NEAGRĂ, VEDETĂ PE INTERNET

de Andrei Oprescu
24 vizualizări

O capră neagră a devenit vedetă pe internet după ce zilele trecute a fost surprinsă de un ranger din Bucegi în parcul unui centru de vizitare din Bușteni. Exemplarul a coborât de pe crestele înalte, cel mai probabil în căutare de hrană și adăpost din cauza stratului mare de zăpadă așternut la altitudini mari. Capra neagra este protejată prin lege și vânarea sa este interzisă.

Exemplarul și-a făcut apariția la poalele Munţilor Bucegi. Capra neagră a coborât de pe creste şi a ajuns în parcul centrului de vizitare „Alexandru Beldie”, din Buşteni. Imaginile rare și spectaculoase cu o capră neagră au fost surprinse de un ranger în Parcul Natural Bucegi. Acesta a reușit să filmeze animalul coborât de pe creste. În mod normal, astfel de exemplare sălbatice trăiesc în locuri greu accesibile, în zonele stâncoase si sunt văzute destul de rar, însă specialiştii susțin că din cauza stratului gros de zăpadă, exemplarele de cervide și bovide s-au retras în fondul forestier din apropierea localităților, pentru a se pune la adăpost. Filmare realizată de rangerul Ulei Răzvan au devenit virale după ce au fost postate pe rețeaua de socializare. Clipul video a strâns mii de vizualizări. Capra neagră este protejată prin lege, iar vânarea sa este interzisă.

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe