PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » CÂINII AU FOST OTRĂVIŢI CU ANTIGEL

CÂINII AU FOST OTRĂVIŢI CU ANTIGEL

de Andrei Oprescu
146 vizualizări

 

După mai bine de o lună şi jumătate de aşteptare, proprietarul câinilor ciobaneşti otrăviţi la Moţăieni, în judeţul Dâmboviţa, a aflat din ce cauză au murit animalele sale. Rezultatul analizelor făcute la Bucureşti confirmă bănuielile proprietarului: câinii au fost otrăviţi cu antigel. Rezultatul va ajunge în dosarul procurorului, iar după identificare vinovatul va plăti conform legii pentru fapta sa crudă.

La laboratorul DSVSA Dâmboviţa se fac analize doar pentru depistarea a două substanţe toxice. Niciuna dintre cele două nu a fost folosită pentru otrăvirea câinilor ciobăneşti, astfel că rezultatul a ieşit negativ. Proprietarul nu s-a lăsat şi a dus probe şi la Bucureşti, la Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală. Aici rezultatul a fost clar.

Tânărul şi-a găsit câinii morţi în grădina din spatele casei, unde îi ţinea legaţi, în dimineaţa zilei de 20 ianuarie. Proprietarul spune că animalele nu deranjau pe nimeni. Mai tot timpul anului erau la munte, paznici la cele o sută de oi pe care le deţine. Doar pe timp de iarnă erau acasă, dar ţinuţi legaţi în grădină, astfel încât să nu deranjeze vecinii. Cu toate acestea, în ochii proprietarului, vecinul de lângă casă este principalul suspect. În total, i-au murit 10 câini ciobăneşti corbi şi caucazieni şi are de gând să meargă până în pânzele albe pentru ca vinovatul să plătească. Patrupedele erau extrem de valoroase.

Rezultatul de la IDSA va ajunge la dosarul procurorului. Ancheta continuă în vederea depistării vinovatului pentru otrăvirea câinilor. Suspecţii au fost deja audiaţi, dar pentru că niciunul nu şi-a recunoscut fapta, urmează testul poligraf. Proprietarul va cere şi daune pentru pierderea suferită.

 

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe