BĂTRÂNĂ CĂZUTĂ ÎN FÂNTÂNĂ, SALVATĂ DE POMPIERI

BĂTRÂNĂ CĂZUTĂ ÎN FÂNTÂNĂ, SALVATĂ DE POMPIERI

În dimineața zilei de astăzi, 09 ianuarie 2018, pompierii militari din cadrul Detașamentului Videle au fost alertați pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112, la ora 08.23, de faptul că o persoană a căzut într-o fântână, în localitatea Merenii de Sus.

Ajunși rapid la locul evenimentului, salvatorii au constatat că în fântâna cu diametrul de cca. 1 m și aproximativ 4 m adâncime până la luciul de apă, se afla o bătrână de aproximativ 91 de ani. Cu ajutorul unei scări culisabile și a unor cordițe de salvare din dotarea autospecialei, pompierii au reușit să aducă victima la suprafață, aceasta fiind preluată de către paramedicii SMURD.
Bătrâna era conștientă, stabilă, cooperantă și ușor hipotermică, însă după acordarea primului ajutor a fost transportată la spitalul din Videle pentru investigații medicale amănunțite.

La această intervenție au fost implicați 12 salvatori din cadrul Detașamentului de Pompieri Videle, cu o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD și o autospecială de primă intervenție și comandă.

 

Comenteaza

comentarii

reclama ta