PRIMA PAGINĂ » BAC-UL, SPERIETOARE PENTRU ELEVI

BAC-UL, SPERIETOARE PENTRU ELEVI

de Andrei Oprescu
2 vizualizări

Bacalaureatul a devenit sperietoare pentru liceeni! Sute de elevi damboviteni nu s-au inscris in prima sesiune a bac-ului, cei mai multi dintre ei pentru ca nu se simt pregatiti! Pentru altii, diploma de bacalaureat nu mai prezinta niciun interes. Se multumesc cu diplomele tehnice, care le sunt suficiente pentru a se angaja. Anul trecut, in Dambovita, rezultatele dupa prima sesiune a bacalaureatului au fost dezastruoase. Numai 38,73% din cei care au dat examen, au reusit sa promoveze.

De cand au fost instalate camerele de supraveghere la examenul de bacalaureat, elevii pica pe  capete. Nici intentia Ministerului Educatiei de a oferi subiecte mai accesibile nu i-a convins pe multi liceeni sa se inscrie la examenul de maturitate. In judetul dambovita, 330 de absolventi de clasa a douasprezecea refuza sa participe la examen, in sesiune iunie-iulie din acest an. Tinerii se tem ca daca vor sustine bac-ul in prima sesiune, vor pica. Sunt insa multi altii care sunt fericiti ca au reusit sa termine liceul si in loc de diploma de bacalaureat, vor atestat profesional. Nu intentioneaza sa mearga la facultate, ci sa se angajeze. Cei mai multi sunt absolventi ai unitatilor de invatamant cu profil tehnologic. Din 4800 de absolventi de clasa a douasprezecea, numai 3600 s-au inscris in sesiunea din vara a bac-ului.

Examenul de bacalaureat va incepe pe data de 10 iunie. Reprezentantii Inspectoratului Scolar Judetean Dambovita spera ca la bacalaureat, procentul de promovabilitate sa fie de peste 50%. Anul trecut, in judet, dupa cele doua sesiuni, numai 46% dintre elevi au reusit sa ia bac-ul. Nici la simularile din acest an, lucrurile nu au stat diferit. Liceeni au chiulit pe capete, inregistrandu-se peste 1300 de absenti. Rata de promovabilitate la limba romana a fost de 42,81%, iar la matematica de numai 37,48%.

ECHIPA: Madalina Zabava / Madalin Anca

http://youtu.be/GS1M6nhUbTY

 

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe