ARGEȘ: PERCHEZIȚII LA TRAFICANȚII DE DROGURI DE MARE RISC

ARGEȘ: PERCHEZIȚII LA TRAFICANȚII DE DROGURI DE MARE RISC

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, împreună cu procurori din cadrul D.I.I.C.O.T. – S.T. Pitești, au efectuat cinci percheziţii, în municipiul Pitești, pentru destructurarea unei grupări infracționale specializate în trafic de droguri de risc și de mare risc.

În ziua de 3 iunie a.c., polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, împreună cu procurori din cadrul D.I.I.C.O.T. – S.T. Pitești, cu sprijinul jandarmilor argeșeni, au efectuat 5 percheziții domiciliare, în municipiul Piteşti, la domiciliile a două persoane bănuite de săvârșirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi de mare risc.

Din cercetări s-a stabilit că, începând cu luna ianuarie a.c., doi tineri de 20 şi 21 de ani, ambii din Pitești, ar fi comercializat droguri de risc şi de mare risc, pe raza municipiului Pitești.

Pe parcursul cercetărilor a mai rezultat că alte două persoane cu care aceștia au intrat în contact, ar fi achiziționat droguri de risc și de mare risc în scop de revânzare.

În urma percheziţiilor au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, telefoane mobile, două laptopuri, ustensile susceptibile a fi folosite la prelucrarea și consumul substanţelor cu efect psihoactiv, precum și aproximativ 15 grame de fragmente vegetale și 12 țigarete artizanale, susceptibile a conține substanțe interzise.

11 persoane au fost conduse la sediul poliției pentru audieri.

După administrarea probatoriului, cei doi tineri de 20 şi 21 de ani, au fost reținuți pentru 24 de ore pe bază de ordonanţă, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentaţi în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română.

Comenteaza

comentarii

reclama ta