PRIMA PAGINĂ » Stiri » Calarasi » ACCIDENTE ÎN LANŢ PE AUTOSTRADĂ

ACCIDENTE ÎN LANŢ PE AUTOSTRADĂ

de Mditv
11 vizualizări

Carambol cu repetiţie pe Autostrada Soarelui. După ce în urmă cu doar două săptămâni 4 persoane au murit şi altele au ajuns în stare gravă la spital, în urma unui accident în lanţ, miercuri dimineaţa a avut loc un nou carambol. 17 maşini au fost implicate în două accidente rutiere, care au avut loc pe A2 pe ambele sensuri. În urma evaluării a 22 de persoane, patru oameni au fost transportaţi la spital.

La kilometrul 12 al autostrăzii A2, în sensul de mers spre Constanţa, nu mai puţin de 10 maşini s-au ciocnit ca nişte popice. Numai un miracol a făcut ca pasagerii să scape cu viaţă. Toţi şoferii au dat vina pe gheaţa de pe carosabil. Alte 7 autoturisme au fost prinse într-un carambol la intrarea în Bucureşti.

În total 22 de persoane au primit îngrijiri medicale şi patru dintre victime au fost transportate la spital. Poliţistii au deschis dosare penale pentru vătămare din culpa şi efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cum s-au produs accidentele. Astfel de situaţii ar fi putut fi evitate dacă administratorul drumului ar împrăştiat nisip pe autostradă cu utilajele. Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a constituit, miercuri, o comisie care va cerceta și va stabili modul în care s-a intervenit și s-a acționat pe autostrada A2. Reprezentanţii companiei au susţinut că Administrația Națională de Meteorologie nu a emis nicio atenționare de polei.

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe