PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » ACCIDENT PE DN7, LA INTRARE ÎN GĂEȘTI

ACCIDENT PE DN7, LA INTRARE ÎN GĂEȘTI

de Andrei Oprescu
63 vizualizări

Un tânăr în vârstă de 20 de ani, din Valea Mare, a ajuns la spital de urgenţă după ce a provocat un accident spectaculos, chiar la intrarea  în Găeşti. Băiatul avea viteză foarte mare atunci când a pierdut controlul volanului şi a acroşat alte două autoturisme care veneau din sens opus. Din fericire ocupanţii celorlalte  două maşini implicate în accident nu au păţit nimic. Doar şoferul vinovat şi-a făcut praf maşina. O parte din „vină” o au şi condiţiile meteorologice, carosabilul fiind uşor alunecos.

Martorii care au văzut maşina implicată în accident spun că şoferul a avut mare noroc, el scăpând cu răni uşoare, cel puţin la prima vedere. Autoturismul însă probabil că va ajunge la fier vechi, fiind aproape în totalitate contorsionat din cauza impactului.

sursa foto: cronica găeștiului

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe