Abandonaţi de la naştere, uitaţi de cei care le-au dat viaţă, mii de copii din România luptă singuri încă de la primele luni de viaţă. Ajung în sistemul de protecţie, …
16/07/2020
-
-
Focul a izbucnit la subsolul cladirii, acolo unde se afala statia de oxigen. Alarma s-a dat în momentul în care bolnavii internați în spital au simțit mirosul înecăcios. Imediat autoritatiel …
-
Potrivit Organizaţiei Salvaţi Copiii aproape 13.000 de adolescente sub 19 ani sunt la prima naştere, peste 3.600 la a doua, iar circa 700 la a treia. Dintre adolescentele-mame cu vârsta …
-
Biroul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sustine ca la data de 15 iulie 2020, procurorii Secției pentru investigarea …
-
În document se prevede că „în spaţiile publice închise, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie, iar respectarea …
-
În dimineața zilei de 16 iulie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, pun în executare 9 mandate de percheziție …
-
UPDATE: Deținutul a renunțat la forma de forma de protest în urmă cu câteva ore. Un deținut de la Penitenciarul Găești a pus pe jar autoritățile, după ce s-a urcat …