În perioada aprilie-mai, doi bărbați ar fi racolat mai multe persoane care nu aveau surse de venit sau aveau venituri foarte mici, în scopul obținerii indemnizației de sprijin cuvenite persoanelor …
01/07/2020
-
-
Rata de promovare înainte de contestații, înregistrată de absolvenții studiilor liceale care au susținut probele examenului de Bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2020 a fost de 62,9%. Cea mai mică din …
-
De miercuri, cardul de sănătate a devenit obligatoriu pentru spitalizarea continuă şi de zi, pentru servicii şi investigaţii paraclinice precum RMN-ul sau ecografia, şi pentru eliberarea medicamentelor de la farmacie. …
-
maginile ar fi fost filmate in urma cu cateva zile in comuna teleormaneana Tatarastii de Sus. Minorul nu ar avea mai mult de 9 ani, iar martorii spun ca in …
-
Pe timp de canicula este recomandat sa beti un pahar cu apa la fiecare 15-20 de minute. Un alt sfat important este ca în fiecare zi să consumati cât mai …
-
Drumul European 70, tronsonul Alexandria – București, pare ca a devenit unul dintre cele mai periculoase trasee din România. Accidentele se țin lanț și aproape săptămânal inconștiența face victime. Ce-i …
-
În faţa unor asemenea peisaje care îţi taie pur şi simplu respiraţia, primul gând este să urci în maşină şi să porneşti la drum. Invitaţia vine de la Compania de …