Tot mai mulți români aleg să muncească în abatoarele din Germania prin MGM Handels und Vermittlungs și nu regretă că au luat această decizie. Sunt familii întregi care s-au mutat …
10/06/2020
-
-
Seceta din ultima perioadă a afectat profund producția de cereale, legume, sau fructe.Ministerul agriculturii a alcătuit mai multe comisii care merg in teren și calculează gradul de afectare al producției, …
-
Secretarul de stat Raed Arafat consideră necesară prelungireea stării de alertă şi recomandă turismul intern. Acesta afirmă că în vara aceasta românii ar trebui să se limiteze la turismul intern, …
-
Emoție, suspans, bucurie, toate acestea s-au citit pe fețele actorilor care au debutat după pandemie cu primul spectacol ținut într-un loc de poveste, la Curtea Domnească din Târgoviște, chiar la …
-
Deputatul Corneliu Ștefan, presedintele organizației județene a PSD Dâmbovița, a prezentat în cadrul conferinței de presă una dintre cele mai mari investiții care se face în judetul Dâmbovița și anume …
-
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat marţi o nouă serie de măsuri de relaxare care vor intra în vigoare după 15 iunie. Cu toate acestea, din cauza numărului constant de noi …
-
Aceste imagini au fost surprinse miercuri dimineața pe DN7. După o curbă, pe raza localității Drăganu, TIR-ul s-a oprit direct în curtea postului de poliție. Șoferul turc, de 48 de …
-
Pompierii giurgiuveni au intervenit azi-noapte pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o casă din localitatea Ghionea. La fața locului s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă și spumă. Incendiul se …
-
“Căci moarte nu există, și ce numești tu moarte, E-o viață altfel scrisă în sfânta firii carte. “– Mihai EminescuCând timpul este pe sfârşite şi o fiinţă dragă ne părăseşte …