Cuptor pentru caramidă, mână bionică, dronă sau mini-tancuri care ar putea fi folosite pentru dezamorsat bombe sunt doar câteva dintre invenţiile studenţilor târgovişteni. Aceştia şi-au expus cele mai bune creaţii, …
mai 2017
-
-
Caz infioratăr în satul Speriețeni, din județul Dâmbovița! O educatoare în vârsta de 54 de ani a decedat chiar în curtea grădiniței din localitate. Femeia era afară împreună cu copiii când i s-a făcut rău și s-a prăbușit la pământ. Colegele sale au sunat imediat după ajutoare. Un echipaj de la Ambulanță s-a deplasat de urgență la fața locului, însă nu a mai putut să o slaveze pe femeie. Oamenii legii spun că pe corpul femeii nu au fost găsite urme de violență, și cel mai probabil, aceasta ar fi suferit un infarct. Polițiștii au deschis un dosar …
-
Percheziții DNA la Primăria Bascov! La această oră,procurorii Direcției naționale Anticorupție = Pitești, însoțiți de ofițeri din Poliție au descins la Primăria comunei argeșene Bascov. Potrivit primarului Gheorghe Stancu, anchetatorii verifică modul în care au fost achiziționate și distribuite locuitorilor comunei materialele de construcție pentru refacerea gospodăriilor afectate de inundațiile din anul 2016. Știre în curs de actualizare!
-
Angajații APIAau intrerupt lucrul pentru doua ore! Acestia au protestat fiind nemultumiti de controversata lege a salarizarii. Angajatii APIA sustin ca daca legea va fi promulgata in varianta actuala salariile le vor scadea cu minim 800 de lei. Protestul spontan al angajaţilor APIA Dâmboviţa a început la ora 10:00 şi a durat 2 ore. Oamenii susţin că nu sunt de acord cu proiectul legii salarizării spunând că grila de salarizare nu a fost corect făcută. Angajaţii APIA susţin că nu pot fi de acord cu scăderea salariilor cu sume începând de la 800 de lei deoarece volumul de muncă este foarte mare . Oamenii doresc ca prin protestul făcut să tragă un semnal de alarmă şi salariile să rămâna la nivelul actual iar grila de salarizare să rămână la nivelul APIA central, deoarece se pare că acolo salarriiile nu vor scădea.Angajaţii APIA susţin că vor continua protestele dacă legea salarizării va fi promulgată în actuala formă, aceştia spunând că au sprijinul ministerului Agriculturii.
-
De peste 20 de ani, zeci de familii locuiesc intr-un cartier din centrul municipiului Calarasi, unde apa, canalizarea, caldura sau curentul electric sunt un lux de neconceput. „Vulturul“, „Jurassic Park“ …
-
Unirea Bascov, campioana Ligii a IV-a din Arges, va da la baraj peste cea mai buna echipa din Sibiu. “Mergem cu incredere spre promovare”, spun oamenii de langa Pitesti. Adversarul …
-
S-au incins spiritele la Polivalenta din Targoviste, chiar inainte de mutarea CS-ului in spatiul in care a fiintat pana de curand Asociatia Judeteana de Fotbal Dambovita. Viitori vecini, Claudiu Manescu, …
-
Legea salarizarii unice a dat peste cap administratia publica! Sindicatele sunt nemultumite de actuala forma a legii salarizarii si cer guvernului ca aceasta sa fie modificata motivand ca legea nu …
-
Fostul președinte al Consiliului Judetean Argeș solicitase liberarea condiționata dupa executarea unei treimi din pedeapsa, legea permitand acest lucru in cazul persoanelor de peste 60 de ani. Constantin Nicolescu a …
-
Petrolul ar fi trebuit să o întâlnească miercuri, de la ora 17.30, la Strejnic, pe AFC Brebu, într-un meci contând pentru semifinalele etapei judeţene a Cupei României, ediţia 2017-2018. Partida, …
-
Săraca ţară bogată! Pământul României ascunde bogăţii care dacă ar fi fost exploatate cu cap, astăzi ţara noastră nu ar mai depinde economic de marile puteri ale lumii. Lipsa unei …
-
Agricultura este principala activitate a bălenarilor, iar în acest domeniu au cea mai mare nevoie de sprijin din partea autorităţilor. Astfel că, în scurt timp Primăria Băleni va demara licitaţia …
-
Pe lista obiectivelor destinate sportului din judeţul Dâmboviţa, în care s-au „îngropat” sute de mii de lei, regăsim şi baza sportivă din satul Bumbuia, comuna Gura Foii. Aceasta a fost …
-
La Vădan SRL nu găsiţi doar cele mai frumoase şi eficiente piese de mobilier, ci şi accesorii care completează peisajul de acasă. La decorarea locuinţei un aspect foarte important este …
-
Două femei din orasul prahovean Urlaţi, mamă şi fiică, au fost atacate în casă, în plină noapte, de cinci persoane mascate cu cagule. Mama are 80 ani şi este imobilizată …
-
Ceartă fără sfârşit în comuna dâmboviţeană Văleni, între o fostă învăţătoare şi primarul localităţii. După ce femeia a semnalat probleme legate de drumurile pline de noroi, spune că edilul şef …
-
Nume sonore din fotbalul romanesc, si in special din cel argesean, au fost prezente la Pitesti, la actiunea caritabila Impreuna pentru Darius. S-au jucat meciuri demonstrative, a avut loc o …
-
Echipa de baschet masculin a Universitatii Pitesti a cucerit titlul national universitar, dupa ce s-a impus cu 73-59 în fața celor de la Craiova. Pitestiul a dominat meciul de la un …
-
Mai multe case sunt în pericol în comuna dâmboviţeană Malu cu Flori! În satul Micloşanii Mici, pământul se mişca în permanenţă, iar localnicii se tem de o posibilă alunecare de …
-
Emotii mari pentru elevii inscrisi la sesiunea speciala a examenului national de Bacalaureat. Sesiunea a fost organizata pentru componentii loturilor olimpice care vor reprezenta Romania, in lunile iunie si iulie, …