PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » ZECI DE PERMISE REȚINUTE DE POLIȚIȘTI ÎN CÂTEVA ORE

ZECI DE PERMISE REȚINUTE DE POLIȚIȘTI ÎN CÂTEVA ORE

de Andrei Oprescu
4 vizualizări

La data de 14 decembrie a.c., polițiștii de la rutieră au organizat o razie în municipiul Târgoviște și pe principalele drumuri din județ, pentru depistarea și sancționarea abaterilor comise de participanții la trafic.

În cadrul acțiunii, au fost aplicate 383 de sancțiuni contravenționale, a căror valoare se ridică la 98.975 de lei și au fost reținute 89 de permise de conducere și retrase 6 certificate de înmatriculare.

Din totalul amenzilor, 79 au fost pentru neportul centurii de siguranță, 13 folosirea neregulamentară a telefonului mobil, 19 pentru lipsa documentelor prevăzute de lege, 71 pentru abaterile comise de bicicliști și 25 pentru indisciplina pietonală.

34 de conducători auto au fost amendați pentru încălcarea regimului legal de viteză și 6 pentru opriri neregulamentare.

De asemenea, polițiștii au întocmit un dosar penal pe numele unui bărbat de 35 de ani, din Sinaia, pe care l-au depistat pe raza localității Viișoara în timp ce conducea un autoturism, având anulat dreptul de a șofa.

 

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe