PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » URSUL PE STRĂZI, AUTORITĂȚILE ÎN BÂRLOG! VIDEO!

URSUL PE STRĂZI, AUTORITĂȚILE ÎN BÂRLOG! VIDEO!

de Andrei Oprescu
67 vizualizări

Vestitul urs din județul Dâmbovița pare să nu ne mai dea pace și continuă să dea turul județului. Ultima oară a fost văzut în satul Rățoaia, comuna Bucșani. Localnicii sun disperați. Când îl văd, se baricadează în case și sună disperați la 112, sperând că așa nu vor mai fi în pericol. Se înșeală! După un apel la 112, la fața locului ajung cu siguranță polițiștii sau jandarmii, însă legea îi „leagă” și de mâini și de picioare, pentru că aceștia nu pot interveni decât pentru a speria ursul, care de cele mai mult ori rămâne imun la sirene și zgomotul petardelor. În consecință și ei se expun aceluiași pericol.  Vânătorii sunt și ei cam în plus în această ecuație. Când cineva anunță că ursul a intrat în satul lor, aceștia încearcă să obțină o autorizație de împușcare. Dacă o primesc, aceasta este emisă pentru un fond de vânătoare de pe raza localității respective. Dar până intră în posesia documentului, ursul ajunge în alt fond de vânătoare și nu mai poate fi împușcat. Și uite așa ursul  zburdă prin satele dâmbovițene  de aproximativ șase săptămâni, fără ca nimeni să-l potolească în vreun fel. Oamenii care mai au curaj se urcă în mașini și înceracă să-l alunge astfel spre zonele împădurite, însă foamea îl face pe animal să se întoarcă din nou printre casele oamenilor. Acest urs a apărut prima dată în orașul Găești, apoi a fost văzut la Butoiu, Gura Foii, Crângurile, Topoloveni – Argeș, Corbii Mari, Odobești, Lungulețu, Conțești, Răcari, Cornățelu, Cojasca, Finta și acum la Bucșani.

SURSA VIDEO: FACEBOOK

 

 

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe