URMĂRIRE CA-N FILME. ȘOFERUL S-A OPRIT DOAR DUPĂ CE A INTRAT CU MAȘINA ÎN ȘANȚ.CÂND A COBORÂT DIN MAȘINĂ, POLIȚIȘTII AU RĂMAS ȘOCAȚI

URMĂRIRE CA-N FILME. ȘOFERUL S-A OPRIT DOAR DUPĂ CE A INTRAT CU MAȘINA ÎN ȘANȚ.CÂND A COBORÂT DIN MAȘINĂ, POLIȚIȘTII AU RĂMAS ȘOCAȚI

Un bărbat din Argeș a fost prins de poliție rupt de beat la volan. Nu însă fără peripeții, întrucât polițiștii l-au alergat prin toată localitatea până când acesta a intrat cu mașina într-un șanț. Era atât de beat încât nici nu putea vorbi.
Acest bărbat are de 65 de ani și locuiește în comuna Rucăr din judetul Argeș. Localnicii l-au văzut circulând mai bine de o oră prin localitate cu mașina dintr-o parte în cealaltă a străzii. Și-au dat seama că este beat și au anunțat poliția. Polițiștii l-au somat să oprească și l-au alergat prin localitate cu mașina. N-a fost chip să oprească. Omul însă a pierdut controlul volanului și a intrat într-un șanț. Abia atunci polițiștii au pus mâna pe el. A refuzat să sufle în etilotest, dar a fost luat cu ambulanța și dus la spital. Era atât de beat încât nici nu putea să vorbească. Bărbatul ajuns la spitalul din Câmpulung Muscel unde i-au fost prelevate probe de sânge.
Ulterior va fi audiat și se vor dispune măsurile în consecință.

Comenteaza

comentarii

reclama ta

Mergi sus