PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » TURIŞTI ÎNSOŢIŢI DE SALVATORII MONTANI

TURIŞTI ÎNSOŢIŢI DE SALVATORII MONTANI

de Andrei Oprescu
1 vizualizări

 

Aproximativ100 de turişti care s-au deplasat pe traseul montan Peştera-Babele din Munţii Bucegi,  pentru a vizita obiectivele turistice şi pentru a se încărca cu energie de la Sfinx, au fost însoţiţi de salvamontişti şi jandarmii montani pentru a ieşi din nămeţi. Vremea s-a înrăutăţit după ce turiştii au ajuns la monument, iar salvatorii au plecat în întâmpinarea lor, pe jos. Unul dintre turişti a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce a suferit o ruptură de muşchi.

În fiecare an, pe 28 noiembrie, are loc Ziua Sfinxului. Este o sărbătoare ezoterică, iar în această dată se organizează astfel de excursii la care participă doar cei pasionaţi de fenomene meteo speciale. Așa au procedat și turiștii care au fost avertizați să nu urce la peste 2.200 de metri altitudine pentru că era viscol.

Pentru că nu au mai putut continua deplasarea, aceștia au cerut ajutorul salvatorilor. Salvamont Dâmbovița a solicitat sprijinul jandarmilor montani de la Peștera pentru a interveni pe traseu, în zona Săritoare, la aproximativ 1 oră de mers dinspre Peștera spre Babele, în sprijinul turistilor. Unul dintre ei, în vârstă de 72 de ani, a suferit o ruptură de mușchi din cauza epuizării fizice și a zăpezii de o jumătate de metru.

Ajunși în zona semnalată, jandarmii montani împreună cu salvamontiştii au acordat bărbatului măsurile de prim-ajutor, după care a fost transportat cu targa UT2000, în condiții de siguranță până la refugiul Salvamont Peștera, de unde turistul urmează să plece către domiciliu in localitatea Vălenii de Munte, județul Prahova.

După câteva ore de mers pe jos, turiștii au ajuns cu bine la mașinile pe care le-au lăsat în apropierea sediului Salvamont Dâmbovița. Unii dintre ei au rămas peste noapte la cabanele din zonă. Se spune că 28 noiembrie este singura zi din an când, la apusul soarelui, deasupra Sfinxului de pe Platoul Bucegi, razele formează un fel de piamidă cu vârful întors, considerată magică. Oamenii vin aici să se încarce cu energie pentru tot restul anului.

 

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe