PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » TREI ZILE DE OFF-ROAD ÎN DÂMBOVIȚA

TREI ZILE DE OFF-ROAD ÎN DÂMBOVIȚA

de Andrei Oprescu
35 vizualizări

În weekend la Târgoviște s-a desfășurat etapa a 8-a a Campionatului Național de Off-Road. Au fost trei zile de senzații tari, adrenalină, motoare încinse și trasee spectaculoase. Participanții au avut parte de un ger năprasnic, însă au reușit să depășească obstacolele vremii și pe cele din competiție. Duminică, proba finală, trialul din Târgoviște, a fost momentul mult așteptat. Spectatorii au putut să vada live proba, iar concurenții și-au depășit limitele pentru a oferi un show de excepție. La final campionii au urcat pe podium.
Debutul evenimentului a avut loc vineri de pe strada Stelea din Târgoviște aici unde amatorii dar și iubitorii acestui sport au avut ocazia să vadă mașinile intrate în competiție. Multe dintre vehiculele de off-road cu greu au putut fi recunoscute și asta datorită modificărilor suferite și a îmbunătățirilor aduse pentru a face față traseelor. Startul oficial s-a dat la Șotânga. Ruta concursului pentru primele două zile a fost pe raza comunelor Sotanga, Vulcana Pandele, Vulcana Băi și Vulcana de Sus. Nu au lipsit răsturnările și nici momentele de suspans, dar participanții au dat dovadă de fair-play.
Pe 1 decembrie ziua de competiție a început cu o horă mare pentru a marca Ziua Națională a României.
Duminică a fost ziua mult așteptată. Trialul urban proba cea mai spectaculoasă a putut fi urmărită live de spectatori.
Etapa de anul acesta a fost organizată pe 4 clase: Standard, Open, Extrem și Hobby. Ultima dintre ele este cea mai nou clasă și se adresează amatorilor de off road dar fără licență sportivă.
Pentru clasa Extrem, sportivii au avut de parcurs 50 km pe zi, Open 70 km pe zi și Standard 120 km. Sportivii clasei Hobby au avut în prima zi 120 km de parcurs, iar în a 2-a zi 30 km plus o probă specială. Festivitatea de premiere a avut loc la finalul trialului. A debutat cu clasa Standard A și B.
Pe podium au urcat și câștigătorii de la clasa Open și Extrem.
MDI TV a fost partener media al evenimentului.

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe