TRAFICANȚI DE DROGURI ARESTAȚI DE POLIȚIȘTII DÂMBOVIȚENI

TRAFICANȚI DE DROGURI ARESTAȚI DE POLIȚIȘTII DÂMBOVIȚENI

Polițiștii dâmbovițeni, sub coordonarea DIICOT, au prins în flagrant delict, în municipiul Târgoviște, un tânăr, de 22 de ani, care se întorcea din Spania, având ascuns peste un kilogram de cannabis, în bagaje.
Pentru destructurarea grupării infracționale din care făcea parte s-au efectuat șase percheziţii domiciliare la locuinţele membrilor grupării.

Din cercetări a reieșit că, în perioada 2015 – 2017, membrii grupării infracționale ar fi introdus în țară droguri de risc, procurate din Spania, ascunzându-le în bagaje, în autocarele unor firme de turism. Ulterior, aceștia ar fi comercializat drogurile în Târgoviște și în localităţile limitrofe.

În urma perchezițiilor, au fost ridicate 5 grame de cannabis, un recipient cu resturi vegetale, două grindere, mai multe resturi de țigări, 13 telefoane mobile, un laptop, trei memory stick-uri și patru cartele telefonice.

Au fost puse în executare 17 mandate de aducere, iar în urma administrării probatoriului, trei persoane au fost arestate preventiv pentru 30 de zile, împotriva alteia fiind dispusa măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile.

Comenteaza

comentarii

reclama ta

Mergi sus