PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » TEREN GRATUIT PENTRU TINERI LA ULMI

TEREN GRATUIT PENTRU TINERI LA ULMI

de Andrei Oprescu
349 vizualizări

Nerăbdători, zeci de tineri au primit astăzi vestea pe care o așteptau de mult timp. Primăria din Ulmi a găsit o soluție pentru a reduce exodul tinerilor și pentru a-i ajuta să își întemeieze o familie și să își construiască un viitor, acasă, în România. 56 de beneficiari au primit teren gratuit de la primărie pentru a-și ridica o casă. Beneficiarii de teren gratuit trebuie să aibă până în 35 de ani şi să nu mai fi avut până acum o casă. Aceștia trebuie să-și asume și responsabilități odată cu beneficiul primit. Primarul Bogdan Tița le-a explicat întreaga procedură.Terenurile au fost repartizate pe raza localității Viișoara. Simbolic, tinerii au primit și câte o diplomă.Narcis visa de mult timp la o casă. Are doar 21 de ani, dar spune că se gândește să-și întemeieze o familie și acum că a primit terenul, se va apuca să-și ridice și casa.Și această domnișoară are planuri de căsătorie, iar acum și de o casă nouă.Potrivit legislației, persoanele care au o vârstă cuprinsă între 18 şi 35 de ani au posibilitatea de a cere autorităţilor locale atribuirea unei suprafeţe de teren, în vederea construirii unei locuinţe proprii.

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe