TÂNĂRUL CARE A ÎNJUNGHIAT O PROFESOARĂ, REȚINUT. VA FI EVALUAT PSIHIATRIC. ÎȘI MAI ATACASE UN COLEG ÎN TRECUT

TÂNĂRUL CARE A ÎNJUNGHIAT O PROFESOARĂ, REȚINUT. VA FI EVALUAT PSIHIATRIC. ÎȘI MAI ATACASE UN COLEG ÎN TRECUT

Tânărul care și-a injunghiat fosta profesoară chiar în fața cancelariei unui colegiu important din Ploiești a fost reținut și este cercetat pentru tentativă de omor. În trecut, fusese exmatriculat de la colegiu și își mai atacase un coleg cu un cuțit. Profesoara înjughiată este soția unui judecător din Ploiești și a ajuns la spital în stare gravă. Femeia a fost operată de urgență pentru că îi fusesera atinse organe vitale.


Alarma s-a dat marți în jurul prânzului. Un cadru didactic de la Colegiul ”Spiru Haret” din Ploiești a sunat la 112 și a cerut ajutor pentru că o colegă fusese înjunghiată chiar în incinta unității de învățământ de un fost elev. Profesoara de 43 de ani preda matematică în colegiul Spiru Haret din Ploiești de 7 ani. Cel care a atacat-o a fost elevul său. Acesta a intrat în unitatea de învățământ în timpul pauzei, odată cu elevii și astfel nu a fost reperat de paznic.


A întâlnit-o pe cea care i-a fost profesoară și cu un cuțit a înjunghiat-o în abdomen. Un alt cadru didactic a văzut-o pe colega sa prăbușită la pământ și a sunat imediat la 112.
Femeia a fost preluată de o ambulanță și dusă la Spitalul de Urgență din Ploiești unde a și intrat în operație, starea ei fiind gravă.
Agresorul a fost prins la scurt timp de o patrulă de jandarmi care a fost alertată de paznicul colegiului, chiar în apropierea unității școlare. L-au imobilizat cu dificultate, iar la controlul bagajului pe care îl avea asupra sa, organele de ordine au descoperit un adevărat arsenal de luptă.


Tânărul nu este la prima infracțiune de acest gen. În 2016, pe când era elev in clasa a XII-a, a atact cu cutitul un coleg de clasa. La acel moment s-a deschis un dosar penal, dar agresorul a scăpat doar cu o amendă de 500 de lei pentru tulburarea linistii publice și cu cazierul pătat.


Polițiștii trebuie să stabilească acum motivul care a stat la baza atacului. Profesoara este soția unui judecător din Ploiești. Tânărul fi evaluat psihiatric pentru a se vedea dacă a avut discernământ în momentul producerii faptei.

Comenteaza

comentarii

reclama ta

Mergi sus