TÂNĂRUL CARE A AMENINȚAT CU BOMBĂ DOUĂ LICEE DIN TÂRGOVIȘTE A FOST TRIMIS ÎN JUDECATĂ! EL RISCĂ ÎNCHISOAREA SAU AMENDĂ PENALĂ

TÂNĂRUL CARE A AMENINȚAT CU BOMBĂ DOUĂ LICEE DIN TÂRGOVIȘTE A FOST TRIMIS ÎN JUDECATĂ! EL RISCĂ ÎNCHISOAREA SAU AMENDĂ PENALĂ

“La data de 30.05.2017 procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Dâmboviţa au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului NISIPEANU ROBERT GABRIEL, în vârstă de 17 ani, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art.38 din Legea nr.535/2004 privind prevenirea si combaterea terorismului, respectiv alarmarea fără un motiv întemeiat a unei persoane sau a publicului, a organelor specializate, pentru a interveni în caz de pericol ori a organelor de menţinere a ordinii publice prin corespondenţă, telefon sau orice alte mijloace de transmitere la distanţă cu privire la răspândirea sau folosirea de produse, substanţe, materiale, microorganisme ori toxine de natură să pună în pericol sănătatea oamenilor sau a animalelor ori a mediului înconjurător ori sa cauzeze consecinte deosebit de grave. Prin actul de sesizare s-a reţinut că, în dimineaţa zilei de 24 martie 2017, inculpatul Nisipeanu Robert Gabriel a expediat SMS-uri către Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dâmboviţa, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Dâmboviţa şi Poliţia locală a municipiului Târgovişte, anunţând iniţial că doreşte negocieri cu autorităţile, în caz contrar urmând să arunce în aer două unităţi şcolare de pe raza municipiului Târgovişte. Ulterior, prin utilizarea a două conexiuni VPN prin care și-a mascat IP-ul pentru a nu fi identificat, inculpatul a revenit cu un nou mesaj prin care a amenințat că fapta va avea loc țn jurul orelor 11.00 ale aceleiași zile, după care a deschis un cont pe o aplicație SMS on-line generând mai multe mesaje către instituțiile mai sus menționate. În seara aceleiași zile, a expediat un alt SMS către Jandarmeria Dâmbovița prin care a transmis că “ne-ați blocat accesul la cele două licee, dar asta nu înseamnă că nu mai sunt și altele în oraș.”

Dosarul a fost înaintat spre competentă soluționare Tribunalului Dâmbovița.”- comunicat de presă DIICOT.

 

Comenteaza

comentarii

reclama ta

Mergi sus