PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » SE FILMEAZĂ MOROMEŢII II ÎN TELEORMAN

SE FILMEAZĂ MOROMEŢII II ÎN TELEORMAN

de Andrei Oprescu
71 vizualizări

Este agitaţie mare în judeţul Teleorman, la Talpa, unde au început filmările pentru partea a II-a a filmului „Moromeţii”, care are la bază volumul lui Marin Preda. Rolul lui Ilie Moromete nu mai este interpretat de Victor Rebenciuc, ci de Horaţiu Mălăele, care a preluat ştafeta.

Stere Gulea, regizor: “Eu i-am propus şi el mi-a zis nu mai pot, au trecut atâţia ani. Condiţiile de filmare sunt grele şi am şi are o vârstă.”

”Cred că va fi un film ce va arăta celor care vor dori să-l vadă istoria dulce-amară, tragică de multe ori, a ţăranului român în general, a familiei Moromete în particular. O armonie milenară spulberată de experienţe sociale dezastruoase. Pentru a sparge bariera preconcepţiilor, stereotipiilor şi anchilozelor de tot felul, în ceea ce priveşte personajul Ilie Moromete pe care îl voi interpreta, pentru că una dintre virtuţile lui este disimularea, voi răspunde curiozităţilor cu vorbele personajului: «Să ţineţi minte că la noapte o să plouă. Dacă dă ploaia asta, o să fac o grămadă de grâu»”, a spus actorul Horaţiu Mălăele.

În Moromeţii 2 rolul personajul principal va fi Nicolae Moromete. Rolul acestuia este interpretat de tânărul Iosif Paștina care abia a terminat liceul şi a susţinut admiterea la actorie.

Distribuţia este una de excepţie şi reuneşte câţiva dintre cei mai apreciaţi şi iubiţi actori români. În rolurile principale îi vom vedea pe Horaţiu Mălăele (Ilie Moromete), Dana Dogaru (Catrina Moromete) şi, la debutul într-un rol principal în cinema, Iosif Paştina (Niculae), alături de Răzvan Vasilescu, George Mihăiţă, Andi Vasluianu, Oana Pellea, Ion Caramitru, Gheorghe Visu, Florin Zamfirescu, Marian Râlea, Paul Ipate, Cuzin Toma, Liviu Pintileasa, Dorina Chiriac.

Din păcate şi cea de-a doua parte a unuia dintre cele mai iubite filme din istoria cinematografiei româneşti nu se filmează în satul natal al lui Ilie Moromete, Siliştea-Gumeşti, ci la 39 de kilometri distanţă, în satul Talpa, acolo unde s-a filmat şi prima parte. Mai exact la 45 de kilometri de Alexandria. Vor fi păstrate elemente de decor de la filmările pentru prima parte din Moromeţii, dar casa Moromeţilor a fost refăcută de scenograful Cristian Niculescu după schiţele şi imaginile celei vechi, iar centrul satului va fi recreat de la zero. Scene importante vor fi turnate la Bucureşti, în noiembrie, iar alte câteva la Slatina.

Casa lui Ilie Moromete, din satul de origine Siliştea-Gumeşti nu mai arată nici ea ca altădată. I s-a pus marchiza, a fost modificată prin anumite locuri şi de câţiva ani complet abandonată. În curte buruienile au năpădit totul, iar prin ferestrele sparte vântul agita perdelele decolorate. Cand au scos-o la vânzare moştenitorii, nici autorităţile locale nu s-au încumetat să o cumpere din lipsă de fonduri şi nici autorităţile judeţene nu s-au interesat de ea. A ajuns la o fundaţie culturală, ne-au spus cei de aici şi de atunci zace părăsită. Ca orice turist, când ajungi în Silistea Gumesti întrebi curios de Poiana lui Iocan, casa lui Băluţa şi alte locuri evocate de scriitor. Ţi se spune de la bun început să nu ai aşteptări. Nu mai există! Autoritatile teleormanene nu cred în Moromeţii, nu au ştiut să profite nici de poveştile şi nici de geniul lui Marin Preda.

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe