PRIMA PAGINĂ » SCLAVI SUB OCHII AUTORITATILOR

SCLAVI SUB OCHII AUTORITATILOR

de Andrei Oprescu
42 vizualizări

Indiferenta targovistenilor si nepasarea autoritatilor ii condamna pe copii la sclavie. MDI TV v-a prezentat cazurile unor minori exploatati de proprii parinti. Viitorul acestor micuti este distrus de familii, dar si de cei care ar trebui sa ia masuri pentru stoparea acestui fenomen. Targovistenii trec zilnic pe langa ei. Unii le arunca un ban sau isi continua drumul, prefacandu-se ca nu exista. Nimeni nu sesizeaza situatia lor. Putine cazuri sunt cercetate de autoritati si de cele mai multe ori, copiii se intorc tot in familiile care ii exploateaza. Desi legea prevede pedeapsa cu inchisoarea, niciun parinte nu a platit pentru raul facut acestor copii nevinovati.

 

Aceasta fetita, filmata cu o zi inainte de echipa MDI TV, cand se afla la cersit, a revenit dinn nou pe strada, pentru a face rost de bani. Cu fata trista, se asaza langa o patiserie. Cu capul plecat, intinde mana si asteapta un ban din partea oricui. Dupa zeci de minute, primeste un leu. De aceasta data nu a venit singura la cersit. Este alaturi de mama ei, care este cu ochii pe ea si ii numara fiecare banut. Le insoteste o alta tanara, care are si ea un prunc in brate. Para ca nu le e frica de nimeni, dar devi agresive cand vad camera de luat vederi.

 

Dramele acestor copii se consuma zilnic sub ochii trecatorilor si ai autoritatilor, fara ca nimanui sa ii pese. Cei mai multi le arunca un leu, altii isi intorc privirea cand ii zaresc sau ii gonesc. Chiar si cand sunt maltratati in plina zi, pe strada, de parintii lor, acesti copii nu sunt ajutati. Cei mai multi targovisteni recunosc ca nu au anuntat niciodata autoritatile despre astfel de cazuri, desi se confrunta zilnic cu ele. Nici macar nu stiu ca exista o linie telefonica, unde pot suna pentru a-i ajuta pe acesti micuti.

 

In timp ce zilnic pe strazile din Targoviste cersesc zeci de copii, in acest an in atentia autoritatilor au ajuns numai patru cazuri! Minorii au fost descoperiti de politistii locali. Situatia lor a fost evaluata de inspectorii de la Protectia Copilului Dambovita. Doi dintre ei au ajuns in plasament, ceilalti s-au intors la parintii care ii obligau sa cerseasca, fiind dispusa doar monitorizarea lor de asistentii sociali. Asa se face ca minorii ajung din nou pe strazi, tot la cersit.

 

In acest timp, cei care le sunt si parinti si stapani, scapa fara sa fie pedepsiti. Exploatarea minorilor prin cersetorie este o infractiune grava, fiind considerata o forma a traficului de persoane. Parintii care sunt prinsi ca isi obliga micutii sa cerseasca pot sta pana la 15 ani dupa gratii. In Dambovita insa, nimei  nu a platit pentru ca si-a condamnat copilul la sclavie.

 

Destinul acestor micuti pare pecetluit, dupa ce au fost uitati de mult de cei mari. Singurii pentru care conteaza sunt parintii lor. Si nu pentru ca ii iubesc, ci pentru ca reprezinta singura lor sursa de venit. Indiferenta martorilor suferintei lor si nepasarea autoritatilor ii condamna la o copilarie in lacrimi si la un viitor  sumbru.

ECHIPA: Madalina Zabava / Loredan Bourosu

http://www.youtube.com/watch?v=f7Fz5oJEno4

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe