PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » ȘASE DECENII DE CĂSNICIE

ȘASE DECENII DE CĂSNICIE

de Andrei Oprescu
2 vizualizări

Până când moartea ne va despărți nu sunt doar simple cuvinte. O demonstrează un cuplu de bătrânei din Dâmbovița. Tanti Călina și nea Petre sunt împreună de șase decenii. Au avut o căsnicie frumoasă, cu bucurii și încercări, dar nicio clipă nu și-au pierdut încrederea și împreună au construit o familie de care astăzi sunt mândri. Au crescut cinci copii și o nepoată. Au fost aleși să reprezinte comunitatea din Malu cu Flori pentru a marca Ziua Familiei.

O iubire până la adânci bătrâneți trăiesc doi români adevărați din Dâmbovița. La aniversarea a 60 de ani de când și-au jurat credință în fața lui Dumnezeu au îmbrăcat straie de sărbătoare și și-au amintit cu drag de momentele frumoase petrecute împreună, dar și de încercările vieții.

Tanti Călina și nea Petre sunt un exemplu pentru cei cinci copii, trei băieți și două fete și pentru nepoți. Pe una dintre nepoate au crescut-o de la câteva zile. Este acum o frumoasă domnișoară de 18 ani.

Cei doi bătrânei simpatici au fost aleși să reprezinte comunitatea pentru a marca Ziua Familiei. Cei care îi cunosc au numai cuvinte de laudă despre ei.

De Ziua Familiei, DGASPC Dâmbovița a organziat un eveniment unde șase familii din Dâmbovița au fost premiate cu un televizor, o sumă de bani, icoane, tort și flori.

Tanti Călina are și un sfat pentru cuplurile tinere care sunt la început de drum.

 

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe