S-A DESCHIS OFICIAL SEZONUL DE SCHI LA BUŞTENI

S-A DESCHIS OFICIAL SEZONUL DE SCHI LA BUŞTENI

 

Deschiderea oficială a Sezonului de Schi la Bușteni a avut loc miercuri seara pe pârtia Kalinderu, cu un spectacol de excepție prezentat de școlile de schi din stațiune și de membrii formației salvamont din localitate, care au coborât pârtia cu făclii aprinse, evenimentul fiind încheiat de un superb foc de artificii. Toate instalațiile de transport pe cablu, telescaunul și instalațiile din fun park sunt pregătite, iar administratorii pârtiei spun că îi așteapta pe turiștii care vor veni în stațiune.

Zăpada depusă natural este excelentă pentru schi, iar tunurile de produs zăpada artificială au făcut ca stratul de nea să fie unul consistent. Mașinile de bătătorit zăpada au funcționat continuu, iar de miercuri iubitorii sporturilor de iarnă pot să schieze în voie pe toată lungimea pârtiei. În cadrul evenimentului de deschidere a sezonului de schi, pe pârtia Kalinderu au avut loc demonstraţii specifice sporturilor de iarnă susţinute de formaţia Salvamont Bușteni şi membrii şcolilor de schi din staţiune care au coborât cu făclii aprinse.Turiștii aflați pe pârtie s-au bucurat de spectacolul oferit de școlile de schi din stațiune și de focul de artificii.

Pe întreaga durată a sezonului de iarnă, la baza pârtiei Kalinderu, vor avea loc mai multe evenimente menite a promova stațiunea și sporturile de iarnă.

 

Comenteaza

comentarii

reclama ta

Mergi sus